Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel: „Dumnezeu este iubire smerită și darnică”

Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel: „Dumnezeu este iubire smerită și darnică”

DISTRIBUIȚI

  În mesajul său pastoral, Părintele Patriarh subliniază că „Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovnicește la marea taină a smereniei Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor şi viața veșnică”.

„Iubirea smerită şi darnică a Fiului veşnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la nașterea Sa într-o peșteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce şi punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie”, transmite Patriarhul României.

Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel

”Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea.

Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută şi mărturisită de Ucenicii şi Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1, 1-3), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinții Bisericii, gândită în teologie, predicată şi cântată în viaţa liturgică a Bisericii de toţi creștinii dreptcredincioși, dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.

Sfânta Scriptură a Noului Testament ne învaţă că Taina Întrupării lui Hristos arată legătura directă între Fiul lui Dumnezeu şi creație, deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El” (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 3).

Cerul şi pământul sunt darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său Cel veşnic (cf. Coloseni 1, 16) şi pentru toţi oamenii creaţi după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), deoarece Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va deveni om pământean spre a dărui oamenilor înfierea după har şi viaţa veșnică din Împărăția cerurilor (cf. Ioan 1, 9-14; 17, 2-3 şi 1 Ioan 1, 2-3).

Pe baza învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae spune că „Dumnezeu a creat lumea din bunătate, pentru ca să facă părtaşe şi alte ființe la iubirea Lui intratrinitară”[1]. Apoi, acelaşi teolog precizează: „Prin darul lumii (create) Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut pe Sine însuşi în iubirea Sa. De aceea, şi omul trebuie să se ridice, peste darurile primite, la Dumnezeu însuşi Care le-a dat”[2].

Vorbind despre marea smerenie a lui Hristos, Sfântul Vasile cel Mare spune că puterea lui Dumnezeu Cuvântul de a Se smeri pe Sine făcându-Se om este mai mare decât puterea Sa arătată în facerea cerului şi a pământului, a mării şi a aerului, şi a celor mai presus de lume[3].

Prin întrupare sau înomenire, Fiul veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă adevărul că iubirea atotputernică a lui Dumnezeu este smerită şi darnică, deoarece, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, întruparea Sa „a fost o coborâre [chenoză] de bună voie a lui Dumnezeu la oameni prin bunătatea Lui. Dar această coborâre nu a fost o cădere din Dumnezeire. Căci a rămas ceea ce era [Dumnezeu], deși S-a făcut ceea ce nu era [om]. Căci era neschimbabil. Şi a păstrat ceea ce S-a făcut, rămânând însă ceea ce era. Fiindcă era iubitor de oameni”[4].

Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovnicește la marea taină a smereniei Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor şi viața veșnică. În acest sens, cităm dintr-o cuvântare a Fericitului Augustin despre Nașterea lui Hristos:

„Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind din sânul Tatălui tot mersul veacurilor, şi dăruind din sânul mamei Sale sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc deși iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înțelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-Se de la pieptul mamei; atât de mare ca Dumnezeu şi atât de mic ca rob, fără ca această smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleșească în vreun fel smerenia. […] El nu S-a închis deloc sub veșmântul unui trup micuț primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși îngerilor înțelepciunea Sa ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul”[5].

Iubirea smerită şi darnică a Fiului veşnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la nașterea Sa într-o peșteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce şi punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către filipeni, vorbește în această privință despre chenoza sau smerenia lui Iisus Hristos pentru a-i îndemna pe creștinii din Filipi la viaţă smerită şi milostivă, zicând: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuși. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Iisus Hristos, Care (…) S-a smerit pe Sine ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 3-5, 8).

În același înțeles, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că smerenia îl înalță pe om, nu îl înjoseşte: „Atunci vei fi tu mai mare şi mai înalt decât alții, mai strălucit şi mai mărit, când te vei înjosi pe tine însuţi, când nu vei umbla după rangul cel dintâi, când vei răbda de bună voie umilinţa, jertfirea de sine şi primejdia, când te vei sârgui a fi sluga tuturor, gata a face şi a suferi toate pentru aceasta”[6].

Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, arătată în Nașterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria, în peștera din Betleem.

Iată ce se spune într-o cântare din Minei, în ziua de 25 decembrie: „Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât şi S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca în el să înnoiască pe Adam cel stricat (…)”[7]. De asemenea, într-o altă cântare din Minei se spune că Taina Nașterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în peşteră, având ieslea ca un tron; şi spăimântezi, cu înfricoşătoarea Ta iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ţie!”[8].

Și colindele noastre românești evidențiază, în acelaşi timp, smerenia şi slava Pruncului Iisus, Dumnezeu-Copilul: „Sărac în şură lângă boi, copil culcat pe paie,/ Aşa L-au găsit cei trei magi pe Dumnezeul Slavei./ Dar ei pe El L-au cunoscut că este Împăratul,/ Cel Bun, Cel Mare şi Cel Sfânt, ce lumea a creat-o!” (Colindăm, colind …)

Deci, întruparea Fiului veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă iubirea smerită şi darnică a lui Dumnezeu Tatăl pentru lume, după cum se spune în Sfânta Evanghelie după Ioan: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Toată viaţa Domnului Iisus Hristos pe pământ a fost dăruire de Sine pentru mântuirea oamenilor. Din acest motiv, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos este mai ales sărbătoarea darurilor oferite atât copiilor, cât şi oamenilor săraci, bolnavi, bătrâni, întristaţi şi singuri. Însă, dărnicia sau milostenia creştină trebuie arătată nu numai cu ocazia sărbătorilor, ci tot timpul.

În această privință, Biserica a creat instituții filantropice sau de caritate tocmai pentru a arăta dărnicie permanentă față de oamenii nevoiași (cantine pentru săraci, cămine pentru copii orfani, case pentru bătrâni, centre şi spitale pentru bolnavi ş.a.). Astfel, toate instituţiile de asistenţă socială din statele europene de astăzi au la origine opera caritabilă creștină, preluată mai târziu de statul modern şi chiar de societatea secularizată contemporană.

În perioada de criză medicală şi economică de azi, ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate stringentă. Prin urmare, să fim milostivi sau darnici, deoarece, după cum ne învață Sfânta Scriptură, „cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde 19, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică aceste cuvinte astfel: „Cel ce miluiește săracul şi necăjitul nu rupe numai zapisul păcatelor lui, ci ia şi alt zapis de mărturie care mărturiseşte şi zice: «cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu». Să dăm deci milostenia lui Dumnezeu împrumut ca să luăm de la El răsplătirea cea din iubire de oameni”[9].

În altă parte, acelaşi Sfânt Părinte îndeamnă la dărnicie, zicând: ,,Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuţ! N-ai niciun bănuţ? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat şi ţi-ai luat plata”[10]. Altfel spus, cu cel sărac fii darnic cel puţin prin compasiune şi solidaritate.

Dragi creştini,

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2021 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2022 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.

Să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darul sănătății, care trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înțelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care ne aflăm. Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii bolnavi, dar și multă prețuire medicilor care-i îngrijesc pe aceștia, pentru a redobândi sănătatea.

Pandemia actuală a adus în România și în întreaga lume multă suferință, boală, depresie şi moarte. Să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu pentru încetarea grabnică a pandemiei, spre a putea trăi şi lucra în mod firesc și liber. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii şi multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri, ştiind că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28).

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2022 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulţi ani!”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13)”.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa:basilica.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.