Patru din zece români merg zilnic cu maşina personală

Patru din zece români merg zilnic cu maşina personală

DISTRIBUIȚI

În ciuda aglomeraţiei şi a preţului record la combustibil, maşina personală este mijlocul preferat de transport al românilor. Sociologii spun că acest lucru este un semn de subdezvoltare şi efectul faptului că la noi în ţară transportul în comun nu funcţionează bine. Unu din doi români are o maşină în acest moment, iar acest lucru nu este o veste bună.

Indiferent că plouă, că e soare, că e vacanţă sau nu – în marile oraşe din România se circulă bară la bară. Şoferii aşteaptă minute bune în trafic cu nervii întinşi la maximum.

Un studiu recent arată că pentru 4 din 10 români, maşina personală este mijlocul de transport zilnic preferat. Dintre aceştia, peste 60% spun că vor continua să o folosească şi în următorii doi ani.

Sociologii spun că dependenţa românilor de propria maşină este semn de subdezvoltare la nivel de societate.

Bogdan Voicu, sociolog: „Societatea dezvoltată şi-a dezvoltat moduri de afaceri care nu mai implică să cari după tine maşina. E mult mai simplu să mergi în oraş şi să bei o bere mergând cu transportul public decât să mergi cu maşina. A doua raţiune la noi este legată de subdezvoltarea transportului public. Autobuzul, de exemplu, în Bucureşti e extrem de greu de folosit pentru că, mai ales pe distanţe mari, este ineficient”.

Pe români nici prețul record la combustibil nu îi convinge să renunţe la maşina proprie.

Românii pun mare preţ pe siguranţa şoferului şi a pasagerului, aşa că sunt dispuşi să plătească în plus pentru diverse opţiuni. Ar plăti mai mult şi pentru o maşină electrică, în detrimentul uneia cu motor cu combustie internă.

În ciuda crizei de semiconductori apărute pe piaţa auto, industria dă semne de revenire.

În primele 3 luni al anului, în România, s-au înmatriculat peste 109 mii de autoturisme. Un sfert dintre ele sunt maşini noi. Piaţa acestora a crescut cu 40% în primul trimestru al acestui an.

Oficial, la noi în ţară există o mașină la fiecare două persoane. – sursa: Stiri.tvr.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.