Pavilionul României, inaugurat la Târgul de Carte de la Madrid

Pavilionul României, inaugurat la Târgul de Carte de la Madrid

318

Joi seară, la sala Auditorio 200 din Muzeul Național Centru de Artă Reina Sofía din Madrid, a avut loc concertul inaugural organizat cu ocazia participării României în calitate de țară invitată la cea de- 77a ediție a Târgului de Carte de la Madrid (25 mai – 10 iunie 2018). Pianistul Josu de Solaun și violonistul Alexandru Tomescu au susţinut un concert cu lucrări semnate de George Enescu, Mihail Jora, Dinu Lipatti, George Enescu, Manuel de Falla, Pablo Sarasate. 

Printre oficialitităţile prezente la eveniment s-au aflat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, Principele Radu Duda, Gabriela Dancău, ambasadoarea României în Regatul Spaniei, Montserrat Iglesias, director al Institutului Naţional al Artelor Scenice şi Muzicii din Spania, Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, departamentul Cultură, Culte şi Centenar, Mirel Taloş, vicepreşedinte ICR.

”Târgul de Carte de la Retiro este o oportunitate excepţională de diplomaţie culturală pentru România. Spaniola este limba în care se traduce cel mai mult carte românească. Timp de 17 zile, la Târgul de Carte de la Madrid sunt prezenţi 60 de scriitori români de top, suntem reprezenţi aici de elita românească literară. Nu vorbim însă doar de carte, vorbim de o serie de evenimente culturale conexe târgului prin care ţara noastră îşi pune în evidenţă cultura în Spania. Joi seară, am asistat un concert excepţional susţinut de Alexandru Tomescu, care a cântat alături de un virtuoz, Jose de Solaun. Acest pianist spaniol s-a dedicat în ultimii anii studiului muzicii lui Enescu, înregistrând compoziţiile sale în serie completă. A fost o bucurie să-i ascultăm şi să-i aplaudăm pe aceşti artişti la Madrid”, a subliniat vicepresedintele ICR, Mirel Taloş.

România este ţară invitată de onoare la cea de-a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid, care se deschide vineri seară în Parcul Retiro. Desfăşurat sub sloganul Historia por descubrir, historias por escribir / Descoperind și rescriind istoria,programul participării României va include peste 100 de evenimente: prezentări de carte, conferințe, proiecții de documentare și ecranizări ale unor opere literare, concerte de jazz, expoziții de fotografie. Vineri, 25 mai 2018, va avea loc conferința inaugurală susținută de scriitorul Mircea Cărtărescu.

În cadrul târgului, în centrul atenției vor fi operele literare ale autorilor români traduse în Spania, spaniola fiind limba în care s-au tradus în ultimul deceniu cele mai multe titluri din literatura română.

Cu peste 50 de scriitori români prezenți la evenimente – dintre care peste 40 deja traduși în spaniolă – cu titlurile disponibile la stand (peste 400, inclusiv cele 100 apărute în Spania), cu programul de evenimente asociat, sperăm să oferim un tablou dens și cuprinzător al peisajului literar și cultural românesc actual.

La standul României, de-a lungul celor 17 zile ale târgului, cititorii vor avea ocazia să întâlnească peste 40 de scriitori români traduși în limba spaniolă și zece dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani a căror operă încă nu a fost tradusă în Spania.

Prin întâlnirile cu scriitori, conferințele și dezbaterile care vor fi organízate zilnic, publicul spaniol va descoperi cele mai semnificative fenomene socio-culturale care au marcat istoria României după Marea Unire din 1918, al cărei Centenar este sărbătorit în acest an.

Cele aproape cinci decenii de dictatură comunistă din a doua jumătate a secolului XX au lăsat urme profunde, iar cicatricile istoriei sunt reflectate în memorialistică și în literatura experiențelor carcerale, pe care publicul spaniol va avea ocazia să le cunoască în mod direct de la unii dintre supraviețuitori.

De-a lungul secolului trecut, mulți reprezentați ai elitei intelectuale și artistice au fost nevoiți să fugă de persecuție și cenzură și s-au refugiat în alte țări, preluând, în multe cazuri, limba țării de adopție. Personalități de renume din diaspora care au contribuit la cultura românească își vor vorbi în cadrul târgului despre experienţa exilului.

Literaturii române pentru copii care, mulțumită unei tinere generații de autori și ilustratori, cunoaște azi o dezvoltare importantă, îi este dedicată o altă secțiune importantă a programului de evenimente. Acesta va include aproximativ 20 de ateliere adresate copiilor români și spanioli de vârste diferite.

Participarea României în calitate de ţară invitată de onoare reprezintă o oportunitate excelentă pentru a sărbători relaţiile dintre spanioli şi comunitatea românească, devenită grupul cel mai numeros de străini din Spania. Astfel, se va organiza o serie de evenimente cu scriitori români de expresie spaniolă.De asemenea, la standul României se vor putea achiziţiona peste 100 de titluri ale autorilor români traduși în spaniolă și aproximativ 300 de titluri în limba română.

Pe lângă evenimentele literare, publicul va putea descoperi cultura română şi prin intemediul unor proiecții de filme documentare și ecranizări ale unor opere literare, expoziții despre patrimoniul cultural și turistic din România sau concerte de muzică, care vor avea loc în spațiile târgului, precum și în diferite spații culturale din Madrid.

Participarea României în calitate de țară invitată la a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid este organizată de Institutul Cultural Român prin filiala sa de la Madrid și Centrul Cărții, sub auspiciile Ambasadei României în Spania și cu sprijinul Asociației Librarilor din Madrid.

Programul complet aici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.