Într-o analiză publicată de Al-Jazeera, Dimitar Bechev, cercetător la Carnegie Europe, și lector la Oxford School of Global and Area Studies a Universității Oxford, observă o deplasare spre est a echilibrului de putere în Europa, determinată de consolidarea Europei de Est pe fondul războiului din Ucraina.
Ceea ce președintele rus Vladimir Putin vede, încă, o „operațiune militară specială”, o luptă cu Statele Unite și aliații săi din NATO, Occidentul consideră amenințare la adresa propriei securități și sprijină apărăriarea suveranității Ucrainei, scrie autorul.
Însă încadrarea războiului din Ucraina ca ciocnire între SUA și Rusia subminează spiritul, rezistența și sacrificiile ucrainenilor pentru a rezista vecinului de la est, înclinat să recreeze în spațiul post-sovietic o ordine imperială, centrată pe Moscova. Pentru că fără hotărârea ucrainenilor de a lupta împotriva agresiunii, niciun sprijin financiar sau militar pentru Kiev nu ar fi fost suficient pentru zădărnicirea ambiției Kremlinului.
Țările și națiunile din Europa de Est sunt mai mult decât pioni în luptele pentru putere ale marilor jucători – este o concluzie cheie a acestui război și depășește cu mult exemplul Ucrainei.
Polonia a devenit un jucător mult mai influent în apărarea europeană decât a fost vreodată. Nu este doar o țară din prima linie care primește mulți dintre refugiații care vin din Ucraina, oferă o rută terestră pentru aprovizionarea Ucrainei și sprijină financiar Ucraina. Dar Polonia își crește și cheltuielile pentru apărare de la 2,2% la 3% din PIB în 2023, una dintre cele mai mari rate din cadrul NATO. Banii vor contribui în modernizarea și extinderea forțelor sale militare și ar putea face armata poloneză una dintre cele mai mari de pe continent.
Varșovia achiziționează tancuri și obuziere autopropulsate din Coreea de Sud într-o afacere în valoare de 5,76 miliarde de dolari și va achiziționa avioane de luptă F-35 de ultimă generație din SUA în următorii ani.
Cazul polonez nu este o excepție. Bugetul de apărare al României urmează să atingă anul viitor 2,5% din PIB, cu mult peste valoarea de referință NATO de 2%. Statele baltice – Letonia, Lituania și Estonia – vor atinge, de asemenea, ținta de a cheltui 2,5% din PIB-ul lor în următorii câțiva ani.
Țările din flancul estic se reîncarcă la scară majoră, vechile sisteme de fabricație sovietică fiind transferate în Ucraina sau complet abandonate.
De asemenea, ar trebui să se ia în considerare influența recent dobândită pe care est-europenii o au în UE și NATO. Timp de mulți ani, Polonia și statele baltice au fost marginalizate, fiind considerate prea conciliante cu Rusia. Abordarea prudentă a Germaniei, bazată pe ideea că legăturile comerciale strânse ar crea un interes comun cu Moscova, a predominat și a fost îmbrățișată de alte mari puteri vest-europene, inclusiv Franța.
Așa a fost și după anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea a Ucrainei și prima etapă a războiului din regiunea Donbas din 2014-2015. Observatorii spațiului european își amintesc cu siguranță că în timpul finalei Cupei Mondiale din 2018 de la Moscova, președintele francez Emmanuel Macron aplauda Franța chiar lângă Putin.
Însă atacarea, în 2022, a Ucrainei de către Rusia a schimbat abordările. Acum, UE aplică sancțiuni din ce în ce mai riguroase împotriva Moscovei, inclusiv a sectorului său energetic. Și Polonia și statele baltice sunt în fruntea acestui efort, sancționând, din ce în ce mai sever, Moscova.
În același timp, războiul i-a încurajat pe „prietenii” lui Putin din Europa de Est. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a profitat de oportunitatea de a-și crește procentele electorale și a câștigat, pentru a treia oară, alegerile. Pentru a câștiga alegerile, Orban a amplificat și exploatat teama ungurilor că țara ar putea fi atrasă în conflict. Ulterior a reușit să obțină o derogare de la embargoul UE asupra petrolului rusesc care ajungea în Ungaria prin conducta Druzhba (Prietenia) prin Belarus și Ucraina. De asemenea, și-a folosit dreptul de veto asupra unui pachet de ajutor de 18 miliarde de euro (19 miliarde de dolari) pentru Ucraina ca pârghie pentru a ridica înghețarea fondurilor UE pe care Bruxelles-ul o condiționa de implementarea reformelor statului de drept în Ungaria.
În timp ce Ungaria, cu poziția sa pro-Kremlin, a acționat ca un spoiler asupra eforturilor de a ajuta Ucraina, a contribuit, de asemenea, la promovarea Europei de Est pe agenda Bruxelles-ului. În ultimele 10 luni, UE a demonstrat un angajament mult mai serios față de candidații aspiranți de-a lungul graniței sale de est. Budapesta poate revendica cel puțin o parte din meritul pentru acest lucru, deoarece omul care conduce extinderea este comisarul Oliver Varhelyi, un diplomat de carieră (care, în mod interesant, este considerat a fi un apropiat al lui Viktor Orban).
Și alte state est-europene au fost destul de active în acest proces. Polonia, România și alte state din regiune au făcut eforturi puternice pentru ca Ucraina și Moldova să adere la UE, drept dovadă, în luna iunie cele două țări au obținut statutul de candidat.
Sub președinția cehă a UE, care a început în iulie, Bruxelles-ul a intensificat, de asemenea, eforturile de implicare în Balcanii de Vest. La jumătatea lunii decembrie, Bosnia și Herțegovina a devenit oficial candidată, în timp ce Kosovo a primit, în cele din urmă, undă verde pentru liberalizarea vizelor, la începutul anului 2024. Slovenia a făcut lobby intens pentru statutul de candidat al Bosniei, chiar dacă Sarajevo nu a reușit să îndeplinească multe dintre condițiile politice.
Summitul UE-Balcanii de Vest din 6 decembrie de la Tirana a demonstrat, de asemenea, angajamentul UE față de regiune. De remarcat că a fost prima reuniune a Consiliului UE într-o țară terță.
În timpul summitului, liderii UE și din Balcani au discutat o strategie pentru o piață comună regională. Bruxelles-ul s-a angajat să cheltuiască miliarde pentru construirea infrastructurii transfrontaliere și pentru „ecologizarea” și „digitizarea” economiilor balcanice. De asemenea, a anunțat un pachet de 1 miliard de euro (1,06 miliarde de dolari) pentru sprijinirea membrilor non-UE din regiune să facă față crizei energetice cauzate de războiul din Ucraina.
Pentru aceste regrupări, dintre toți politicienii, Putin merită cu siguranță un anumit credit pentru asta, pentru că a împins regiunea să se mobilizeze atât politic, cât și militar, pentru respingerea agresiunii.
Deși Vladimir Putin preferă să vorbească cu Washingtonul, și poate cu Berlinul și Parisul, despre geopolitica Europei, ignorând Varșovia, Bucureștiul și Tallinn, lectura lui este fără îndoială depășită, concluzionează analistul.
