Personalitățile culturale românești întruchipate la EXPO Milano

Personalitățile culturale românești întruchipate la EXPO Milano

Cristina Lefter, Călina Lefter, Nelu Pascu, Lavinia Rotocol, Tudor Ondagiu, Leonard Regazzo sunt cu toții artiși români, care traiesc de un deceniu sau chiar două în Italia. Apreciați, fiecare cu importante participări personale sau de grup, vor reprezenta România la EXPO 2015 prin intermediul operelor lor, create special pentru acest eveniment.

Mai puțin cunoscuți publicului din România, ei transmit însă prin arta lor, cultura proprie și identitatea culturală – cum afirmă Tatiana Martynova – curatoarea expoziției, a cărei inaugurare va avea lor pe 1 iulie,  la Pavilionul României.

Într-o continuă devenire artistică, cei șase pictori și artiști de origine română, reîmpletesc propria identitate culturală, prin omagierea unor mari personalități ale culturii române. Deși diferiți fiecare ca stil, tehnică, singurul element care îi unește este culoarea – consideră curatoarea expoziției.

Prin tablourile pe care le expune artista Cristina Lefter, aduce un omagiu marelui sculptor roman Constantin Brâncuși și Mariei Tănase, aceasta din urmă reprezentând România la Expoziția Universală de la Paris din 1937, una dintre expozițiile de amploare ale României în perioada interbelică.

Pentru toti cei interesați CATALOGUL Expoziției se va găsi la Pavilionul României, pe tot timpul evenimentului. Expoziția se va închide pe 7 iulie 2015.

Proiectul artistic, face parte din seria evenimentelor culturale și artistice propuse de Centrul Cultural Italo Român din Milano in cadrul Expo Milano. Primul eveniment s-a desfășurat pe 7 iunie 2015 și a reunit un grup de copiii români premiați în cadrul Concursului Internațional de Poezie Giovani e Poesia într-un recital de Muzică și Poezie cu participarea naistei Mariana PREDA.

Al doilea eveniment, se va desfășura sâmbătă 27 iunie și îl va avea ca invitat pe renumitul medic Gheorghe CERIN. Medic primar chirurgcardiolog – cu o conferință dedicată Temei EXPO legată de alimentația sănătoasă. O conferință realizată în colaborare cu Clinica San Gaudenzio din Novara și Fundatia Cardioteam.

Cu prezența artiștilor români, pictori, muzicieni, personalități din lumea științifică, Centrul Cultural Italo Român a dorit să pună în evidență potențialul bogat artistic și cultural al românilor din Peninsulă, să reînoade în mod simbloc legătura acestora cu Țara de proveninență.