Pianistul Petrică Andrei va concerta la International Jazz Summit – Love for...

Pianistul Petrică Andrei va concerta la International Jazz Summit – Love for Sale în Israel

Pianistul român de jazz Petrică Andrei va participa, în perioada 20 -23 mai, în Israel, în cadrul proiectului „International Jazz Summit – Love for Sale“. Românoul vo concerta alături de Amikam Kimelman (saxofon), Jonathan Volchok (trombon), Simon Starr (contrabas) și Rony Holan (percuție), Petrică Andrei (pian) în Moshav Shavei Zion, Kfar Bin Nun, Haifa și Tel Aviv.

Totodată, muzicianul român va susține un masterclass la Rimon School of Jazz and Contemporary Music și unul la The Youth Village for the Performing Arts at Eshkol. Inițiatorul proiectului este saxofonistul Amikam Kimelman.

Petrică Andrei este unul dintre cei mai buni pianiști de jazz ai momentului, cunoscut pentru virtuozitate și lirism. S-a remarcat la concursuri internaționale ca Martial Solal (Franța), concursul de pian al Festivalului Internațional de Jazz de la Sibiu și a urcat pe scene prestigioase ale jazzului și în festivaluri internaționale la Paris, Viena, Lisabona, Vilnius, Berlin, Barcelona, Bruxelles și București. Este o prezență constantă la posturile de televiziune și radio din România. A lansat trei albume personale, precum și împreună cu muzicieni de renume, precum Richard Galliano, Barry Altshul, Peter Herbolzheimer sau Emil Bizga.

Amikam Kimelman este un cunoscut muzician israelian de jazz, saxofonist, aranjor și producător, absolvent al Academiei de Muzică Rubin de la Tel Aviv și al Berklee College of Music de la Boston. A fondat legendarul grup „Overdraft” și a condus ansamblurile de jazz „Hard Jazz Knights” și „The Human Factory”.

Jonathan Volchok este compozitor, aranjor și interpret de jazz la trombon. Cariera sa internațională cuprinde colaborări cu mari nume ale jazzului precum James Moody, Randy Brecker, Jimmy Heath, Paquito de Rivera, Junior Mance, Billy Harper, Roy Hargrove și Dizzy Gillespie Big Band. În 2008, albumul său „More to Come”, editat în colaborare cu ‘Slide’ Hampton’s Band a fost numit „Albumul Israelian de Jazz al Anului”. Jonathan Volchok este o prezență constantă pe scenă împreună cu Tel Aviv Jazz Orchestra.

Simon Starr este un cunoscut interpret australian de jazz, absolvent al Victorian College of the Arts in Australia. A studiat cu Garry Peacock și Dave Holland. Dintre partenerii săi de scenă îi amintim pe Kevin Mahogany, Takura Rogers, Mike dell Ferro, Eli Degibri, Omri Mor, Julia Feldman, Robert Ancipolovsky. Simon Starr a produs 14 albume de jazz, rock și pop și a colaborat ca interpret la contrabas în peste 40 albume

Rony Holan a studiat în Franța, unde s-a făcut cunoscut ca membru al Monte Carlo’s Big Band, urcând pe scenă alături de muzicieni precum Martial Solal, Jean-Pierre Debarbat, Jean-Loup Longnon. Este unul dintre cei mai solicitați percuționiști de jazz atât în concerte pe scenele intenaționale cât și în studiourile de înregistrări și la televiziune, participând la concerte alături de David Liebman, Sam Rivers, Benny Golson, James Moody, Eddie Daniels, Lou Sollof, Aierto Moreira, Phil Woods sau Frank Gambale.