Acasă Cultura / Culte Podoabe tradiționale româneşti la Madrid

Podoabe tradiționale româneşti la Madrid

Ateliere de podoabe tradiționale româneşti adresate atât adulților, cât și copiilor vor fi organizate, în perioada 25 – 26 septembrie, de ICR Madrid și Institutul Polonez de Cultură din Madrid, în cadrul evenimentului „Porţi deschise culturilor europene. Ziua europeană a limbilor”.

Participanţii vor descoperi similaritățile dintre culturile montane din Carpați, în special cele din Maramureș și sudul Poloniei, care își au originea în cultura pastorală difuzată prin transhumanța ciobanilor valahi din secolele XV-XVI. Aceste asemănări pot fi observate nu doar în cultura lemnului, gastronomie, ci și în portul popular și accesorii.

Atelierele pentru adulți vor fi conduse etnologul Anamaria Iuga. La sfârșitul atelierului vizitatorii vor recunoaște motivele tradiționale și vor ști să faceți o zgardană tipică maramureșeană.

Ateliere pentru copii cu vârste între 7 și 12 ani vor avea loc pe 26 septembrie, la sediul Institutului Polonez din Madrid.

Copiii vor descoperi culturile Carpaților, prin intermediul unei prezentări interactive, și vor lucra accesorii în fetru pornind de la motivul tradițional „parzenica„.

În paralel, la sediul Institutului Cultural Român va fi organizată o expoziție de fotografie documentară cu portul tradițional specific Maramureșului.

Fotografiile, realizate de Anamaria Iuga în satele Dragomirești și Surdești, vor intra ”în dialog” cu accesoriile pe care participanții la ateliere le vor realiza, multe din motivele tradiționale de pe veșminte fiind reluate pe zgardane.