„Podul de Cărți” peste Prut se consolidează în Capitală

„Podul de Cărți” peste Prut se consolidează în Capitală

Campania „Podul de Cărți”, al cărei obiectiv este dotarea şcolilor şi bibliotecilor de peste Prut cu 500.000 de volume în limba română, va fi lansată pe 21 mai, la Bibiloteca Facultății de Litere din București.

Proiectul, inițiat de şapte voluntari „romantici“ uniți, își propune să convingă persoane fizice, instituţii publice şi private, să doneze cărţi, noi sau vechi, pentru a dota biblioteci şcolare şi universitare din Rep. Moldova cu carte în limba română.

Necesitatea demersului nostru a fost demonstrată de căldura şi deschiderea cu care am fost primiți în prima localitate vizitată: satul Selemet, raionul Cimișlia, unde am dus un prim transport de aproape 1.000 de volume. Ne dorim ca demersul nostru să fie continuat şi completat de cât mai multe persoane, instituţii şi organizaţii, activităţile de până în prezent având deja suportul Universităţii din Bucureşti, librăriilor Humanitas, Forumului Tinerilor din România, Asociației Tinerilor Bucureșteni, Asociației Studenților și Elevilor Basarabeni, precum şi a unor persoane particulare”, susține Slavic Șaramet, unul dintre inițiatori.