Poliția Română, prezentă la Summitul Uncops II, de la New York

Poliția Română, prezentă la Summitul Uncops II, de la New York

În perioada 19 – 23 iunie 2018, o delegație a MAI, condusă de șeful Poliției Române, chestor principal de poliţie Alexandru – Cătălin Ioniță, s-a aflat în Statele Unite ale Americii, la New York, la Summitul Uncops II, și pentru a avea mai multe întâlniri bilaterale.

Șeful Poliției Române, chestor principal de poliţie Alexandru – Cătălin Ioniță, a participat la cel de-al doilea Summit al șefilor de poliție și jandarmerie – UNCOPS II, organizat de O.N.U. – Departamentul Operații de Menținere a Păcii (DPKO), la sediul din New York, Statele Unite ale Americii.

Din delegație au făcut parte și reprezentanți ai Jandarmeriei Române, inclusiv inspectorul general, colonel Sebastian Cucoș, precum și locotenent colonelul Bogdan Știr, atașatul de afaceri interne al MAI la ONU New York. Au fost discutate aspecte legate de reafirmarea rolului central pe care Poliția ONU îl are în menținerea păcii la nivel global, generarea de capabilități de poliție care să contribuie la îmbunătățirea misiunilor ONU și facilitarea eforturilor de reformare a organizației.

În cadrul Summitului UNCOPS II a fost realizat un schimb de opinii pe tema practicilor polițienești, pentru prevenirea conflictelor și consolidarea păcii, precum și perspectiva participării Poliției Române cu personal la misiunile internaționale de menținere a păcii, sub egida ONU.

Totodată, în cadrul deplasării în Statele Unite ale Americii, delegația a participat și la o serie de întrevederi bilaterale.

Miercuri, 20 iunie a.c., inspectorul general al Poliției Române a avut o întrevedere cu William F. Sweeney Jr., șeful Biroului F.B.I. din New York.  În cadrul acesteia, au fost discutate aspecte legate de cooperare bilaterală între Poliția Română și F.B.I., rezultatele obținute în cadrul cauzelor investigate în comun, precum și participarea polițiștilor români la programele de pregătire oferite de partenerul american.

De asemenea, la 22 iunie a.c., delegația Ministerului Afacerilor Interne a avut două întâlniri, cu ambasadorul Ion Jinga, reprezentantul permanent al României la Organizația Națiunilor Unite în New York. În cadrul întrevederilor, s-au discutat aspecte legate de cooperarea Poliției Române cu organisme și agenții ale O.N.U., rezultatele obținute și participarea în viitor cu polițiști români la misiuni O.N.U. de menținere a păcii.

Delegația română, condusă de șeful Poliției Române, a mai avut o întâlnire de lucru cu Luis Carrilho, șeful Diviziei de Poliție din cadrul Departamentului pentru Operații de Menținere a Păcii, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate inclusiv de participarea polițiștilor români la misiuni, sub egida ONU, în afara teritoriului român. Printre subiectele dezbătute au fost și noile doctrine ONU, privind selectarea și recrutarea personalului din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în vederea dislocării acestora în teatre de operații.