La două decenii după aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO, ţările din Europa de Est se tem că vor fi din nou lăsate în urmă în momentul în care posturile de conducere ale celor două organizaţii vor fi redistribuite în cursul acestui an.
Iar cei mai noi membri ai UE se arată revoltaţi de posibila numire a premierului olandez Mark Rutte la şefia NATO, scrie Politico, menţionând că Guvernul României a notificat NATO cu privire la o potenţială candidatură a preşedintelui Klaus Iohannis, iar un alt nume vehiculat ar fi cel al premierului estonian Kaja Kallas, care și-a exprimat interesul anul trecut.
Numirea probabilă a prim-ministrului olandez Mark Rutte ca nou şef al NATO în această vară a primit, din câte se pare, aprobarea Washingtonului, Londrei, Parisului şi Berlinului.
Cu toate acestea, în rândul multor membri mai noi ai alianţei, în special al celor care se învecinează cu Rusia, Belarus şi Ucraina, propunerea a fost întâmpinată cu mult mai puţin entuziasm.
Fostul preşedinte estonian Toomas Hendrik Ilves a ridicat chiar problema că în cei 13 ani de mandat ai lui Mark Rute, Ţările de Jos nu şi-au respectat angajamentul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare.
”Dacă ne gândim la un echilibru geografic, va fi al patrulea secretar general (al NATO) din Olanda”, a declarat Kallas pentru podcastul Power Play al Politico de săptămâna trecută.
”Şi apoi se pune problema dacă există ţări de rangul întâi şi ţări de rangul doi în NATO. Suntem egali sau nu suntem egali? Deci aceste întrebări rămân în continuare”, a adăugat ea.
Ţările est-europene au ocupat puţine dintre posturile de conducere ale UE şi NATO de când au aderat la cele două instituţii în 2004, la aproximativ 15 ani după căderea Cortinei de Fier.
Polonia este singura ţară din regiune care a primit unul dintre posturile de conducere ale blocului. Fostul (şi acum actualul) prim-ministru Donald Tusk a îndeplinit un mandat de preşedinte al Consiliului European, iar Jerzy Buzek, un alt fost prim-ministru polonez, a condus Parlamentul European timp de trei ani, adică o jumătate de mandat.
În prezent, cel mai înalt responsabil est-european din UE este Valdis Dombrovskis, un leton care a fost pus în fruntea puternicului portofoliu al comerţului, după ce predecesorul său, Phil Hogan, un politician irlandez, a demisionat în urma unui scandal.
De asemenea, românul Mircea Geoană este secretar general adjunct al NATO.
”De la extindere (din 2004, respectiv 2007 – n.r.), în Europa Centrală şi de Est trăiesc 110 milioane de oameni”, a declarat Ilves. ”Există cinci posturi mari în UE şi NATO, care se rotesc la fiecare cinci ani, deci sunt 25 de posturi în total. În acest timp, 20% din UE a primit 7% dintre acestea” – a calculat fostul preşedinte estonian.
Pe lângă numirea în NATO, care se aşteaptă să aibă loc până la summitul liderilor de la Washington din această vară, şi posturile de conducere din UE vor fi redistribuite în acest an, în urma alegerilor pentru Parlamentul European din iunie.
”Simțim că nu am fost consultați suficient”
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fost ministru german al Apărării, este de aşteptat să primească un nou mandat. Dar cursa pentru celelalte posturi – preşedintele Consiliului European, preşedintele Parlamentului European şi diplomatul cu cel mai înalt rang din UE, Înaltul Reprezentant însărcinat cu politica externă – rămâne deschisă.
Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a fost vehiculat ca posibil comisar pentru apărare, o nouă poziţie pe care von der Leyen a declarat că ar urma să o creeze în timpul celui de-al doilea său mandat. Kallas şi ministrul lituanian de Externe Gabrielius Landsbergis sunt, de asemenea, consideraţi drept perspective baltice pentru posturile din UE.
În Estonia, Lituania şi Letonia, înalţii oficiali consideră că marile puteri din Europa de Vest au încă o prejudecată nedreaptă faţă de ele, în special având în vedere poziţiile lor dure faţă de Rusia după invazia la scară largă din Ucraina. Viziunea din regiune despre Rusia – percepută ca fiind o ameninţare existenţială – este adesea interpretată de omologii lor occidentali ca fiind o atitudine prea radicală.
”Noi (letonienii) simţim că nu am fost consultaţi suficient”, a declarat fostul ministru leton al Apărării, Artis Pabriks, referindu-se la procesul de selecţie pentru postul de conducere al NATO. ”Ei (ţările occidentale) au avut motivele lor să creadă că ţările baltice nu ar trebui să propună în acest moment un candidat”, a adăugat fostul oficial.
Frans Timmermans, fost oficial olandez de rang înalt la Comisia Europeană, a personificat rezistența vest-europenilor față de un șef al NATO baltic, spunând anul trecut că „ea (Kallas) este și prim-ministru al unei țări care se află la granița cu Rusia”.
O slujbă de top pe care ar putea să o vizeze Kallas pentru este cea ocupată acum de Josep Borrell, înalt reprezentant pentru afaceri externe, opțiune despre care s-a mai discutat și pentru care este de așteptat să aibă susținerea Franței, dar nu și pe cea a Germaniei.
Pentru că se află în prima linie,
România trebuie să conteze mai mult
Consultantul politic Cristian Hrițuc, fost consilier prezidențial, a publicat pe blogul personal o analiză prin care argumentează importanța discuțiilor din spațiul public privind nominalizarea președintelui Klaus Iohannis pentru preluarea, după terminarea mandatului de la Cotroceni, a funcției de secretar general al NATO.
Hrițuc reamintește procedura prin care este ales șeful civil al NATO și că decizia finală nu poate fi luată decât prin consens. Cu alte cuvinte, așa cum afirma Oana Lungescu, fostul purtător de cuvânt al lui Jens Stoltenberg, ”Nimic nu e hotărât până când nu e totul hotărât”.
”Intrarea lui Iohannis în cursă complică lucrurile pentru alegerea viitorului Secretar General NATO. Din acest moment, încep alte negocieri, alte jocuri de culise. Se pun pe masă noi probleme, noi provocări.
În acest moment, România transmite un mesaj extrem de important. Vrem să contăm mai mult! Ne asumăm faptul că putem să fim la conducerea NATO, ne asumăm o schimbare de poziție. De la intrarea în NATO am stat cuminți și am ”învățat”, ne-am pregătit, acum este momentul să jucăm în liga mare. Am făcut un prim pas când am reușit să obținem funcția Secretar General Adjunct, dar mandatul se termină, e momentul să mai avansăm un nivel”, scrie Hrițuc.
Poziția țării noastre la granița NATO, dar și contribuția semnificativă la coșul de informații pe zona de Est implică și cele mai mari riscuri, argumentează Hrițuc.
”România a făcut o evaluare exactă când a spus că Rusia nu se va opri în Crimeea. A avut dreptate. Ba mai mult, a atras atenția înainte cu ceva timp că peninsula Crimeea va fi atacată, dar pe atunci nimeni nu a crezut-o.
În războiul din Ucraina am fost în linia întâi. Am livrat informații, am facilitat transportul de armament din vest, am dus logistică acolo unde era nevoie, am livrat muniție de tip rusesc pe care noi o mai aveam în depozite și de care ucrainenii aveau nevoie și probabil am mai făcut și multe alte lucruri de care încă nu s-a aflat public. Atât ucrainenii, cât și vesticii ne-au lăudat pentru contribuția noastră esențială.
Am alocat 2% din PIB din primul an de mandat al lui Iohannis. Am avut trupe care au luptat alături de trupele americane și care au fost lăudate. Am vărsat sânge românesc pentru apărarea valorilor Lumii Libere”.
În acest context, mai scrie consultantul, depunerea candidaturii poate fi privită ca o decizie asumată, dar și ca un gest de normalitate. Ne încadrăm, ne-am câștigat dreptul să vorbim mai mult în cadrul acestei alianțe. Pentru că înainte de persoana lui Iohannis este România și acum se transmite acest mesaj în toate Cancelariile: România vrea să conteze mai mult, vrea să își exploateze mai bine poziția geografică.
Și în politica externă funcționează același principiu: dacă nu ceri, nici nu ți se va da. Funcționează interesele. Chiar dacă suntem prieteni și aliați, înainte de asta contează interesele fiecărui stat.
Noi și restul țărilor din zona noastră suntem cei mai expuși. Rolul României în zonă a crescut enorm în ultima vreme, mai cu seamă că Ungaria a deviat de mult, iar Polonia încă se recuperează. Noi și Turcia avem o importanță deosebită în regiune. Federația Rusă vrea de mult o ieșire la o ”mare caldă” pentru interesele sale economice.
Știm că de multe ori vestul a tranzacționat cu Federația Rusă. Franța ne făcea rusofobi, Germania folosea Moldova în negocieri și cumpăra preferențial gaz de la ruși. Cancelariile din Vest tranzacționează mai ușor cu Rusia, au tendința să facă compromisuri mai mari. Situația în SUA este delicată. Venirea lui Trump poate da toată lumea peste cap.
În aceste condiții, este datoria României să fie mai vizibilă, mai vocală, să fie mai activă în jocul ”greilor”.
În cazul ideal în care Iohannis ar ajunge la șefia NATO, câștigul României ar fi imens. Poziția noastră s-ar întări, am avea altă forță de negociere, altă statură la nivel internațional. Corelând poziția geografică, rolul pe flancul estic și funcția de la nivelul alianței, ne-am întări poziția ca stat din toate punctele de vedere, siguranță, economie, relații internaționale. Să nu uităm, noi suntem unii dintre cei pe care Putin i-ar dori cel puțin în zona de influență rusă, dacă nu mai mult.
Așadar, depunerea candidaturii lui Iohannis nu trebuie tratată super flu, doar din punct al intereselor mărunte de politică dâmbovițeană. Aceiași oameni care țipau că România nu face nimic pentru Ucraina, acum critică demersul, spunând că intrăm într-un conflict cu cei care și-au exprimat susținerea pentru fostul premier olandez. Au tăcut după ce Ucraina a spus cu subiect și predicat că am avut un rol esențial. Acum limbile s-au dezlegat, au ieșit la atac, într-o încercare de a duce totul în derizoriu.
Trebuie văzute toate aspectele cu toate implicațiile. Nu e un simplu act de manifestare a voinței. E parte dintr-o strategie mai amplă de creștere a rolului în regiune. Chiar dacă Rutte sau altul va câștiga, România nu va pierde din această candidatură. Am transmis un semnal puternic, suntem aici, ne facem datoria, dar vrem să avem și poziția pe măsura contribuției pe care o aducem.
