Polițiști români pe litoralul bulgăresc

Polițiști români pe litoralul bulgăresc

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a condus la Constanța o ședință cu reprezentanții MAI din județ pentru pregătirea măsurilor de ordine publică ocazionate de apropierea sezonului estival. Ministrul  a cerut structurilor operative să își concentreze acțiunile pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.

Pentru creșterea nivelului de siguranță pe litoralul românesc, în perioada 15 iunie – 15 septembrie a.c., vor fi suplimentate forțele locale cu câte 180 de polițiști detașați in fiecare lună.

Pentru a eficientiza acțiunile privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, până la debutul sezonului estival vor fi achiziționate, pentru fiecare județ, câte 7 detectoare de droguri care vor fi utilizate pentru testarea în trafic a conducătorilor auto. În timpul sezonului estival, în județul Constanta va fi repartizat un număr suplimentar de astfel de dispozitive. MAI a asigurat deja Poliției Române fondurile necesare acestei achiziții.

Tot pentru perioada estivală, vor fi operaționalizate mai multe puncte de prim ajutor și intervenție în situații de urgență atât în stațiunile de pe litoral, cât și pe autostrada A2.

În cadrul ședinței de lucru desfășurată la Prefectura Constanța, ministrul le-a cerut autorităților locale să acorde atenție modului în care vor fi cazați polițiștii detașați în zona stațiunilor de pe litoral.

De asemenea, Poliția Română poartă discuții cu omologii bulgari pentru ca mai mulți ofițeri români să execute misiuni în sprijinul cetățenilor români care își vor petrece concediul pe litoralul bulgăresc.