Acasă Cultura / Culte Povestea lui Vlad Țepeș pe scena din Glasgow

Povestea lui Vlad Țepeș pe scena din Glasgow

Premiera spectacolului „Vlad Țepeș”, o creaţie originală aparţinând companiei Brighton Theatre, inspirată de piesa „A treia ţeapă” a lui Marin Sorescu, a avut loc pe 27 aprilie la cel mai frecventat teatru de matineu din Glasgow, Òran Mór.

Textul lui Marin Sorescu despre Vlad Țepeș le-a stârnit interesul lui Richard Crane și Fayniei Williams încă de la începutul anilor ’90, când cei doi oameni de litere şi teatru britanici au lucrat împreună cu marele scriitor român la realizarea unei versiuni de teatru radiofonic după „A treia ţeapă”, ce a fost difuzată la vremea respectivă pe BBC Radio 3.

Adaptarea în limba engleză a textului sorescian a purtat semnătura dramaturgului Richard Crane, iar regia, pe cea a Fayniei Williams. Muzica originală a spectacolului este semnată de compozitorul român Vlad Maistorovici.

Dincolo de revenirea unuia dintre autorii români cei mai traduși în limba engleză în peisajul teatral din Marea Britanie, montarea acestei reinterpretări actuale a piesei lui Marin Sorescu încearcă să facă dreptate și, totodată, să arunce o lumină nouă asupra celebrului ei personaj, cel mai adesea prezentat în mod senzaţionalist în spațiul cultural anglo-saxon, acordând prea puţină atenţie figurii sale istorice și contextului epocii.

Spectacolul „Vlad Țepeș” se va juca la Glasgow între 27 aprilie şi 2 mai, după care, între 5 şi 10 mai, va fi prezentat, tot cu sprijinul ICR, în cadrul celui mai mare Festival de Arte Performative din sudul Angliei, Brighton Fringe Festival, ca parte a programului „Window”, adresat profesioniştilor din industria teatrului. Cele şase reprezentaţii de la Brighton vor avea loc la Teatrul Rialto.

Richard Crane a fost dramaturg în rezidenţă la National Theatre din Londra, apoi   director literar la legendarul Royal Court din capitala britanică, cel mai important teatru britanic dedicat dramaturgiei noi, unde au fost invitați să lucreze sau să se perfecționeze de-a lungul timpului mulţi artişti români, între care s-au numărat, în ultimii ani, Gianina Cărbunariu și Vera Ion.