Acasă Cultura / Culte Pregătiri pentru Târgul de Carte din Leipzig 2018. România va fi invitat...

Pregătiri pentru Târgul de Carte din Leipzig 2018. România va fi invitat de onoare

În perioada 23–26 martie, a avut loc Târgul de Carte de la Leipzig. La ediția din acest an, statutul de invitat de onoare a revenit Lituaniei, care a prezentat 26 de volume nou traduse și a organizat evenimente de promovare în puncte publice de interes din Leipzig, inclusiv în perioada anterioară deschiderii târgului.
Participarea României la ediția din acest an a fost gândită ca un preambul la ediția din 2018, când România va fi invitatul de onoare, în anul în care se va celebra Centenarul Marii Uniri, împlinindu-se totodată și 20 de ani de la precedenta participare a României cu acest statut.

Totodată, în cadrul manifestării culturale a participat şi ministrul culturii, Ionuț Vulpescu, alături de numeroşi scriitori români (aproape 20 de participanți), din mai multe generații, de la Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Filip Florian, Daniel Bănulescu, dar și mai tinerii M. Duțescu, Radu Pavel Gheo, Adina Rosetti și Dan Coman ș.a. Au fost prezenți, de asemenea, traducătorii Ernest Wichner, Jan Cornelius, Georg Aescht, precum și alți scriitori germani invitați în cadrul dezbaterilor.

De menționat, de asemenea, prezența și colaborarea editurii Pop Verlag, condusă de poetul optzecist Traian Pop, care prin cărțile promovate și dialogurile cu scriitori din arealul german a contribuit, ca în fiecare an, la sporirea vizibilității actorilor culturali români.

Ministrul culturii Ionuț Vulpescu și directorul târgului Oliver Zille, au apreciat prezența scriitorilor români și a dezbaterilor la care aceștia au participat, alături de rețeaua Traduki, partener oficial al Ministerului Culturii din România, coordonată de Antje Contius, exprimând determinarea de a oferi sprijinul necesar în vederea realizării unei participări a României de nivel ridicat în cadrul ediției de anul viitor. În acest sens, ministrul Vulpescu a adresat directorului Zille o invitație de a face o vizită de lucru la București, în perioada imediat următoare, pentru o continuare optimă a pregătirilor în vederea participării la ediția din 2018.