Acasă Europa Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie: cazul Tarasiuc constituie o prioritate pe ordinea...

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie: cazul Tarasiuc constituie o prioritate pe ordinea de zi. Termenul de analiză – 21 aprilie 2015!

Cazul Irina Tarasiuc constituie o prioritate pe ordinea de zi a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie(ANC). Este o situaţie mai deosebită, dar nu în afara celor cu care am mai fost confruntaţi”, a subliniat, pe 24 septembrie, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Monica Cămărăscu, în cadrul întâlnirii cu membrii Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputaţilor.

Aceasta a mai subliniat că termenul în acest caz este 21 aprilie 2015, perioadă necesară pentru verificări şi pentru pregătirea apărării de către cântăreaţa originară Moldova: „A fost sesizat Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC) pe parcursul acestei luni, fiind deja înregistrate trei sesizări prin care se solicită retragerea cetăţeniei române celei precizate mai sus. Conform legii s-a stabilit termen pentru analiza solicitării în cursul anului 2015, luna aprilie. Asta pentru că reglementarea legală actuală, Legea 21/1991, prevede ca citarea să se facă cu cel puţin 6 luni înainte de termen„, a declarat Monica Cămărăscu

Preşedintele ANC a precizat că în această perioadă Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii va face verificări, va solicita puncte de vedere ale instituţiilor care pot exprima opinii cu privire la retragerea cetăţeniei, în timp ce cântăreaţa Irina Tarasiuc îşi va pregăti apărarea.

Deputatul Mircea Lubanovici, preşedintele Comisiei, a precizat că este posibil ca Irina Tarasiuc nu cunoaşte limba română şi că, „dacă aşa stau lucrurile, este un caz extrem de grav şi aş vrea să ştiu dacă dumneavoastră aveţi cunoştinţă de acest lucru”.

Preşedintele ANC a reliefat că finalitatea procedurii legale de dobândire a cetăţeniei române este jurământul depus în limba română, în timp de deputatul Mircea Dolha a susţinut că aceasta a dobândit cetăţenia „în mod fraudulos” , atât timp pe bloguri şi pe reţelele de socializare s-a exprimat doar în limba rusă: “Atât timp cât un cetăţean român aduce grave prejudicii de imagine statului român trebuie să stopăm acest lucru imediat. Vrem să vă ajutăm cu privire la legislaţie. Există persoane care au învăţat papagaliceşte jurământul către ţară, neştiind, de fapt, limba română.”.

Irina Tarasiuc, cântăreaţă originară din Rep. Moldova, a obţinut cetăţenia română în 2014. Aceasta a susținut, la începutul lunii august, într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Facebook, că pentru ea paşaportul românesc este doar „o viză” care îi permite să călătorească şi nu o cetăţenie, întrucât se consideră moldoveancă.