Acasă Alte comunitati Președintele Klaus Iohannis participă la Festivalul Internaţional al Dialogului

Președintele Klaus Iohannis participă la Festivalul Internaţional al Dialogului

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează vineri Olanda, unde va primi o distincţie din partea unei fundaţii cu tradiţie. Este vorba de o plachetă a Fundaţiei ”Euriade”, acordată anual personalităţilor care, prin activitatea lor publică şi privată, contribuie la dezvoltarea comunităţii.

Aplicarea principiului dialogului, responsabilitatea politică şi socială, manifestată în România şi la nivel european, respectul faţă de ceilalţi – sunt calităţi pentru care preşedintele României, Klaus Iohannis, primeşte, astăzi, placheta ”Martin Buber”. Fundaţia olandeză promovează educaţia tinerilor în spiritul valorilor europene, diversitatea şi toleranţa.

Înainte de ceremonia din această seară, preşedintele României va avea o întâlnire cu peste 100 de tineri din diferite ţări, care participă la Festivalul Internaţional al Dialogului, în desfăşurare, în ”Euroregiunea Meuse-Rin”’ .

Începând cu 2002, placheta, care poartă numele filosofului Martin Buber, se acordă în fiecare an în cadrul Festivalului Internaţional al Dialogului. Regina Silvia a Suediei, Mihail Gorbaciov, Gari Kasparov şi Helmut Schmidt sunt câteva din personalităţile care au primit această distincţie, anunță Romania-actualitati.ro.