Acasă Europa Președintele Nicolae Timofti a transmis Parlamentului proiectul Acordului de Asociere Rep. Moldova...

Președintele Nicolae Timofti a transmis Parlamentului proiectul Acordului de Asociere Rep. Moldova – UE, pentru ratificare

Proiectul Acordului de Asociere între Rep. Moldova și Uniunea Europeană, transmis de președintele țării Parlamentului, după ce a fost aprobat în ședința de Guvern din 28 iunie, a fost înregistrat și transmis comisiilor parlamentare pentru examinare. Biroul Permanent al Legislativului de la Chișinău va stabili mâine data ședinței de care Parlamentul va ratifica documentul.

„Acordul de Asociere este cel mai important document pe care îl aprobă Rep. Moldova după proclamarea independenței și a fost negociat în favoarea țării noastre. Astfel, UE întinde dezinteresat o mână de sprijin țării noastre”, a menționat Igor Corman.

Acesta a explicat că după ratificarea Acordului de Asociere cu UE administra;iile locale din Rep. Moldova vor putea beneficia de mai multe proiecte de dezvoltare regională prin accesarea fondurilor europene, ceea ce va trebui să se reflecte șiîn creșterea nivelului de trai al populației și a competitivității produselor moldovenești.

Potrivit Președintelui Parlamentului, exporturile pe piața UE ar urma să crească cu 16%, în prezent acestea fiind sub 1%. Totodată, documentul prevede perioade de tranziție de până la 10 ani, timp în care autoritățile pot negocia unele prevederi ale Acordului sau introduce taxe vamale pentru produsele importate din UE.

Igor Corman a anunțat că locuitorii din Zona de Securitate vor beneficia de o susținere financiară din partea autorităților centrale, proiect care fost aprobat în ședința Guvernului din 28 iunie și urmează a fi examinat în Parlament până la finele sesiunii curente.

Tradițional, în fiecare săptămână, Președintele Parlamentului Igor Corman efectuează vizite de lucru în teritoriu.