Prezenţă românească la Festivalul Internaţional de Literatură al Veneţiei

Prezenţă românească la Festivalul Internaţional de Literatură al Veneţiei

Foto: ICR

În data de 7 aprilie 2017, la ora 11.45, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură al Veneţiei “Incroci di civiltà” (4-7 aprilie 2018), scriitoarea Liliana Nechita va vorbi despre cartea “Cireşe amare – Ciliegie amare” (Edizioni Giuseppe Laterza, Bari 2017), tradusă în limba italiană de Elena di Lernia, cu ocazia unui eveniment literar care o va avea ca protagonistă alături de scriitoarea şi ziarista spaniolă Eugenia Rico. 

Întâlnirea va avea loc la Fundaţia Querini Stampalia (Campo Santa Maria Formosa, 5252, 30122 Venezia). Intrarea este liberă cu rezervare prealabilă pe site-ul www.incrocidicivilta.org.

Liliana Nechita (Angheluţă) s-a născut în România în 1968, dar locuieşte şi lucrează în Italia de peste zece ani. În 2013 a primit în România premiul Femeia anului 2013 pentru promovarea şi apărarea drepturilor femeii şi pentru implicarea sa în problemele societăţii. A participat la campania mediatică Exodul mamelor, realizată cu sprijinul revistei Avantaje.

Primul său roman, Cireşe amare (Humanitas, 2014), a fost publicat cu un tiraj de peste 20.000 exemplare şi a reprezentat un succes de public, aflându-se acum la cea de a doua ediţie. Cartea a inspirat un spectacol de teatruşi scenariul unui film în pregătire. Traducerea în limba italiană a cărţii a fost realizată de Elena di Lernia şi a apărut în 2017 la editura Giuseppe Laterza.

Este o poveste autobiografică ce prezintă experienţa de imigrare a autoarei în Italia, descrisă ca drum iniţiatic, anevoios, de regăsire a propriului eu prin depăşirea dificultăţilor şi prin scris. Despre drama emigranţilor şi a familiilor despărţite de fenomenul migraţiei, Liliana Nechita a vorbit în interviuri şi emisiuni de televiziune din Italia şi din România (TV2000). Liliana Nechita este a patra prezenţă românească la Festivalul “Incroci di civiltà”, după Varujan Vosganian, Ana Blandiana (2016, cu Dan Octavian Cepraga şi Mauro Barindi) şi Gabriela Adameşteanu (2017, cu Roberto Merlo).

Programul complet al festivalului poate fi accesat la http://www.unive.it/pag/11129/