Acasă Cultura / Culte Prezentări de carte la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” din Chișinău

Prezentări de carte la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” din Chișinău

Timp de două zile, în cadrul unor evenimente cu un public deosebit, limba română a primit recunoașterea pe care o merită, în cadrul proiectului Centenarul Marii Uniri prin Cultură.Vineri, 19 octombrie, și sâmbătă, 20 octombrie, Biblioteca Metropolitană București (BMB) a sărbătorit alături de sora ei de peste Prut, Biblioteca Municipală ”Bogdan-Petriceicu Hasdeu” din Chișinău, 141 de ani de la înființarea celei din urmă, prin prezentări de carte istorică și un recital de muzică cultă oferit de  Corul Arhiepiscopiei Râmnicului, anunță BMB într-un comunicat de presă.

În cadrul evenimentului, Tudor Ionescu, președintele Comisiei pentru Relații Internaționale Cooperare și Asociere cu Alte Autorități Publice din cadrul Consiliului General al Municipiului București, a subliniat dorința ca Primăria Municipiului București, alături de Biblioteca Metropolitană să desfășoare cât mai multe proiecte împreună cu Biblioteca B.P Hasdeu, punând accentul pe importanța relațiilor cu biblioteca de peste Prut, nu numai la nivel instituțional, dar și la nivelul relațiilor umane comparând aceste relații cu fibrele unui mușchi, fibre ce împreună alcătuiesc mușchiul unei inimi românești.