Prezențe românești la Settimana della Cultura

Prezențe românești la Settimana della Cultura

Asociaţia Culturală “George Enescu” din Sacile (Italia) va participa, în cadrul Settimana della Cultura, cu trei evenimente organizate la Palatul Ragazzoni Flangini Biglia.

Astfel, marţi, 12 aprilie, la orele 18.00, va fi prezentat volumul ”Andiamo in România”, o pledoarie pentru România şi valorile ei, subliniind mai ales aspectul uman şi cel peisagistic, care îmbracă forma unei culegeri de interviuri şi mărturii despre România ale unor scriitori, precum şi ale Prinţului Charles al Marii Britanii. Cartea a fost îngrijită de Violeta Popescu, directoarea Centrului Cultural Român de la Milano şi ziarista Claudia Bolboceanu şi publicată la editura Rediviva din Milano.

La lansare va interveni, pe lângă ziarista Claudia Bolboceanu, arhitectul şi scriitorul Paolo Tomasella, mare prieten al României şi culturii acesteia, vorbitor de limba română, specialist în istoria arhitecturii şi a tehnologiilor tradiţionale din aria balcano-danubiană, cu un doctorat în micro-istorie la Cluj cu un subiect legat de contribuţia constructorilor italieni în România. Seara se va încheia cu două cântece populare interpretate de Anişoara Staicu şi un dans popular din Oaş pe care îl va executa grupul Datina.

Duminică, 24 aprilie, sunt programate două evenimente. Lansarea volumului de versuri bilingv ”Deja Vu în alb şi negru-Deja Vu in bianco e nero” al poetei Maria Sarpe cu începere de la la orele 16.30. Traducerea aparţine Carinei Cesa Sava. Maria Sarpe nu este la primul volum, scriitoarea fiind autoarea altor volume de poezie – Mirage/Miratge (2013) – volum de versuri bilingv român-catalan (traducere-Pere Besso), Carisma Iubirii (2015), volume ce au fost lansate deja la Institutul Cultural Român de la Paris, Casa de cultură De la Dona din Mislata Valencia-Spania, Freiburg – Germania, Bruxelles- Belgia, Biblioteca Judeţeană Craiova-România. La lansare va interveni, arhitectul şi scriitorul Paolo Tomasella (arhitect cu studii arhitecturale la Venezia – IUAV), autorul prologului acestui volum de poezie.

De la orele 17.30, este programat concertul ”L’intramontabile Bolero” susţinut de muzicianul olandez de origine română Claudiu Sarpe, cu o carieră muzicală de mai mult de 33 ani. Compozitor, solist vocal şi multi-instrumentist, posedă un timbru vocal de tenor. S-a perfecţionat în stilul boleroului cubanez, un curent muzical al anilor 1900, din America Latină. A cântat în ţări cum ar fi Franţa, Germania, Belgia, Spania, România, Cuba, Republica Dominicană, Olanda etc.

Evenimentele se vor încheia cu un pahar cu vin închinat în cinstea României, a culturii, a celor ce-i duc numele mai departe dar şi în cinstea zilei de 25 Aprilie, Sfântul Marco, în calendarul catolic, şi ziua eliberării Italiei, sărbătoare naţională.

Evenimentul Săptămâna Culturii – Settimana della Cultura – care în realitate durează o lună, este organizat în cursul lunii aprilie , în Sacile, un orăşel aflat la 70 de km de Veneţia, (supranumit ”Grădinile Serenisimei”).

În această perioadă, muzeele şi galeriile de stat îşi deschid porţile publicului larg, transformând amplul eveniment într-o oportunitate pentru pasionaţii de artă, în toate formele ei.

Primăria oraşului coordonează toate activităţile, pune la dispoziţie spaţiile, precum şi alte materiale necesare bunei desfăşurări. Pentru o bună informare a cetăţenilor, instituţia coordonatoare tipăreşte şi distribuie în fiecare casă din Sacile şi împrejurimi, o broşură ce conţine toate evenimentele cu toate informaţiile necesare pentru ca persoanele interesate să poată alege şi participa.

De câţiva ani, la această frumoasă iniţiativă, iau parte asociaţii culturale de renume din Italia, printre care şi Asociaţia Culturală «George Enescu».

În acest an, asociaţia a ales să prezinte trei evenimente la Palatul Ragazzoni Flangini Biglia, construit la sfârşitul secolului al XVI-lea într-o clădire existentă din secolul al XV-lea pentru familia nobilă Ragazzoni, proprietari de nave şi bancheri veneţieni. Palatul a găzduit personalităţi ca Papa Pius al VI-lea (1782) şi Napoleon Bonaparte (1797).