Acasă Europa Prima vizită în România a directorului Europol, Catherine de Bolle

Prima vizită în România a directorului Europol, Catherine de Bolle

foto: agerpres.ro

România găzduiește la Palatul Parlamentului din București, în perioada 14 – 15 iunie a.c., Conferința ministerială a Forumului Salzburg, în calitate de Președinte în Exercițiu al acestui Forum.Miniștrii de Interne din șase state europene, reprezentanți ai conducerii ministerelor de interne și ai misiunilor diplomatice din alte nouă țări și directorii agențiilor de aplicare a legii din Uniunea Europeană vor aborda timp de două zile teme de maximă importanță pentru Uniune, în privința securității colective a statelor membre.

Participanții la Conferință vor discuta despre intensificarea cooperării polițienești în regiune, dezvoltarea Strategiei Europene de Gestionare Integrată a Frontierelor și adaptarea răspunsului agențiilor de aplicare a legii la particularitățile actualului mediu de securitate, cu accent pe managementul securității frontierelor și combaterea criminalității organizate transnaționale.

Printre invitați este și directorul Europol, Catherine de Bolle, care efectuează prima vizită în România și participă pentru prima dată în calitate de director Europol la Forumul Salzburg.

Forumul Salzburg a fost fondat în anul 2000 la inițiativa Austriei și funcționează ca un parteneriat pentru securitate și cooperare în Europa Centrală, reunind ministerele de interne din cele 9 state membre: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Din anul 2007, la activități sunt invitate și statele din Grupul Prietenilor (Albania, Bosnia și Herțegovina, Republica Macedonia, Muntenegru și Serbia) și Republica Moldova.