Acasă Stiri Primul pas al ministrului Andreea Păstârnac după preluarea mandatului – Institutul Eudoxiu...

Primul pas al ministrului Andreea Păstârnac după preluarea mandatului – Institutul Eudoxiu Hurmuzachi

Andreea Păstârnac, noul ministru al românilor de pretutindeni a preluat de la predecesoarea sa, Maria Ligor, mandatul care i-a fost încredințat de Parlament, în cadrul unei ceremonii care a ajut loc la sediul MAE joi, 5 ianuarie.Au fost trecute în revistă proiectele și acțiunile realizate în sprijinul românilor din străinătate în 2016. Totodată, au discutat despre prioritățile perioadei următoare, inclusiv despre continuarea inițiativelor lansate în ultimele luni.

_mae2636Alte subiecte abordate au fost elaborarea de proiecte strategice pentru relațiile cu românii de pretutindeni, în conformitate cu programul de guvernare, precum și continuarea programelor care să susțină păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor de peste hotare. De asemenea, s-a vorbit despre acordarea finanțării nerambursabile gestionate de instituție și relațiile cu mediul asociativ românesc din diaspora.

După preluarea mandatului, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, a vizitat Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, unde a discutat cu directorul Nicolae Brânzea despre proiectele și inițiativele instituției.