Primul român care a cucerit spaţiul, oaspete de onoare la ICR Istanbul

Primul român care a cucerit spaţiul, oaspete de onoare la ICR Istanbul

Dumitru Prunariu este oaspetele de onoare al Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul. Sâmbătă, 26 mai 2018, de la ora 15.00, publicul turc îl va cunoaște pe Primul român în Cosmos, în cadrul unei conferințe extraordinare organizată în parteneriat cu Muzeul Rahmi Koç din Istanbul.

Proiectul inițiat de ICR Istanbul se înscrie în seria de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri și promovării unor români de excepție, care au scris istoria în domeniul specific de activitate. În egală măsură, proiectul contribuie la evidențierea unei imagini pozitive a României.

Dumitru-Dorin Prunariu este primul și singurul cosmonaut român care a ajuns în spațiu. Este absolvent al Facultății de Inginerie Aerospaţială, Universitatea Politehnica Bucureşti (1976). În 1981, Dumitru Prunariu a absolvit cursurile de trei ani ale Centrului de Pregătire a Cosmonauţilor „Iuri Gagarin” din Orăşelul Stelar, Rusia, iar în 1991, cursurile pentru cadre superioare ale Institutului Internaţional de Formare şi Management în domeniul Aviaţie Civile (IAMTI/IIFGA) din Montreal – Canada. În 1999, Dumitru Prunariu a absolvit cursurile Colegiului Naţional de Apărare, iar în 2004 cursul de ambasadori în cadrul Academiei Diplomatice a MAE. În anul 1999, cosmonautul și-a susținut teza de doctorat cu lucrarea Mișcarea perturbată a satelitului artificial al Pământului, devenind doctor în științe tehnice, specialitatea dinamica zborului aerospaţial.

Dumitru Prunariu este Cercetator Știintific gradul 1 (CȘ1), efectuează cercetări în domeniul științelor aerospaţiale, dinamicii zborului cosmic, studii în domeniul geopoliticii și securității, este conducător de seminarii şi proiecte în specialitatea sa, membru în comisii de doctorat. Este autorul a peste 40 de lucrări, cărţi și articole apărute în reviste de specialitate, între care: La cinci minute după cosmos (în colab., 1981); Cosmosul – Laborator şi uzină pentru viitorul omenirii (în colab., 1984); Istoria aviaţiei române (în colab., 1984); Dimensiuni psihice ale zborului aerospaţial (în colab., 1985); Asupra mișcării generale a vehiculului spațial sub acțiunea unui centru atractiv. St. Cerc. Mec. Apl., 52,2,1993; Geodetic Precession Influence in Satellite Motion, Rom.Astron. J., 1998; The Poynting-Robertson Effect in Satellite Motion, Rom. Astron.J., 1999 ș.a.

Dumitru Prunariu este membru de onoare al Academiei Române (2011), membru al Comisiei de Astronautică a Academiei Române și președinte al acesteia din 2015, membru al Societății germane de rachete „Hermann Oberth – Wernher von Braun”, membru al Academiei Internaţionale de Astronautică fiind și membru în consiliul de conducere, membru al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, membru de onoare al Academiei Americano-Române de Arte şi Stiinţe, membru al Academiei Europene de Stiințe și Arte (2015). Cosmonautul este Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (2007), al Universităţii Tehnice a Moldovei din Chişinău (2011), al Universității de Vest din Timișoara (2013), al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, al Universității Petru Maior din Târgu-Mureș, al Universității tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (2017), Honorary Doctor al Colegiului Lindsey Wilson din Columbia, Kentucky, SUA (2014).

Dumitru Prunariu este cetăţean de onoare al mai multor localități din România, între care: Brașov, Timișoara, Cluj-Napoca, Pucioasa, Mediaș, Giroc, Bușteni, Timiș.

Pentru zborul cosmic Dumitru Prunariu a fost distins cu titlul de Erou al R. S. România și Erou al URSS cu Steaua de Aur (1981). Cosmonautul a mai fost decorat cu: Medalia Iuri Gagarin a Federaţiei Aeronautice Internaţionale (1982); Medalia de aur Hermann Oberth a Societăţii germane de rachete Hermann Oberth – Wernher von Braun (1984); Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer (2000); Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn pentru militari (2010); Medalia „Pentru merite în explorarea cosmosului” acordată de președintele Federației Ruse (2011); Emblema „Onoarea Armatei Române” acordată de ministrul apărării (2011).

Ca o recunoaștere a meritelor sale în promovarea internațională a studiului asteroizilor cu potențial de impact cu Terra și implicarea în activitatea mai multor instituții, inclusiv la nivel ONU, în anul 2017 Uniunea Astronomică Internațională a decis ca numele lui Dumitru Prunariu să fie dat unui asteroid din centura principală de asteroizi a Sistemului Solar, asteroidul numindu-se „10707 Prunariu”.

Prin acest eveniment, ICR Istanbul atinge îşi propune marcarea Centenarului Marii Uniri, iar în subsidiar, promovarea unor români de excepție, care au scris o filă importantă atât în istoria națională, cât și în cea internațională.

Muzeul Rahmi M Koç, partenerul ICR Istanbul pentru acest eveniment, se află în una dintre părțile emblematice din Istanbul, respectiv Cornul de Aur, fiind cel mai mare muzeu de tehnică din Turcia, dedicat transportului terestru, feroviar, maritim, aviației, ingineriei, comunicațiilor etc.