Principesa Maria, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Principesa Maria, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

116
0

Joi, 7 septembrie 2017,  Principesa Maria a vizitat Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, unde a efectuat un tur ghidat al clădirii istorice și a stat de vorbă cu conf. univ. dr. Mireille-Carmen Rădoi, director general al Bibliotecii, despre viitoarele proiecte ale prestigioasei instituţii, cât și cele ale Fundaţiei Universitare Carol I.

Preocupat de viitorul tinerilor, Regele Carol I decide în 1891 să înfiinţeze “un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, al cărui scop va fi de a procura studenţilor un loc de întrunire, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu”.

Inaugurarea primului local are loc la 14 martie 1895. Prin construcţie şi dotare, biblioteca este comparabilă cu cele mai moderne biblioteci europene din epocă. Spiru Haret, Ministrul Instrucţiunii Publice, afirma că în acest local “se adăposteşte una din instituţiile cele mai frumoase dacă nu chiar cea mai frumoasă instituţie culturală din Ţara noastră, care nu are pereche în multe alte ţări mai înaintate decât noi”.

După cinci ani de funcţionare, clădirea s-a dovedit neîncăpătoare şi atunci Regele Carol I hotărăşte extinderea ei. În acest sens, cumpără casa lui Grigore Păucescu şi construieşte pe acest teren, între anii 1911 şi 1914, folosind proiectul aceluiaşi arhitect francez Paul Gottereau, o nouă aripă.

Inaugurarea noului local are loc la 9 mai 1914, în prezenţa Regelui Carol I, a I.P.S.S. Mitropolitul Primat, a Prim-ministrului I.C. Brătianu, a Ministrului Educaţiei I. Gh. Duca, a arhitectului Paul Gottereau, a Directorului bibliotecii Al. Tzigara – Samurcaş, a altor personalităţi marcante din acea perioadă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ