Recent a fost publicat „Raportul Draghi” asupra competitivității europene: The future of European competitiveness – A competitiveness strategy for Europe.
Fără îndoială că raportul va genera discuții și reflecții aprinse, dar, într-o formă sau alta, va marca politica europeană în anii care vin. Readucerea în discuție a competitivității, când unele politici europene recente evitau termenul, vorbind prețios și confuz doar despre cooperare, nu competitivitate, chiar punându-le greșit în opoziție, arată o îngrijorare majoră privind rolul global al Uniunii Europene (UE) în raport cu SUA și China. Soluțiile propuse pentru competitivitatea europeană, și anume (1) inovația (mai ales în tehnologiile avansate); (2) demersurile verzi doar integrate cu competitivitatea, nu ca blocaj al acesteia și (3) securitate și reducerea dependențelor sunt provocatoare.
Și în ceea ce privește universitățile, concluziile sunt importante, așa cum le-am înțeles și eu (organizația universităților europene de cercetare avansată The GUILD , în care UBB este membru, a oferit informații și feedbackuri preliminare acestui demers):
(1) Avem nevoie de mai multe universități de excelență. Deși rezultatele cercetării fundamentale – cea care produce acel tip de cunoaștere avansată ce stă apoi la baza inovării – în cadrul UE sunt bune și comparabile cu cele din SUA și China, nu avem o contribuție de excelență (ground-breaking/frontier research) suficient de puternică, care să schimbe paradigme. Într-adevăr, raportul punctează că în multe clasamente globale majore ale universităților UE nu domină, în raport cu SUA sau China, primele poziții (ex. în 2022 Nature Index, UE are aproximativ 3 universități în top 50, în timp ce SUA are 21, iar China are 15).
(2) În consecință, pornind de la punctul 1, bugetul pentru cercetarea fundamentală de excelență – prin European Research Council – ar trebui dublat, spune raportul, ceea ce este de salutat (să ținem minte acest lucru și pentru politicile din țară).
(3) În ceea ce privește patentarea, conform raportului, UE (17% din global patent applications în 2021) este comparabilă cu SUA (21%) și China (25%), dar valorificarea patentelor prin comercializarea inovațiilor este mult mai slabă (doar aproximativ 1/3 din patente ajung comercializate în UE). În plus, adesea inovațiile nu sunt disruptive (adică nu creează produse/servicii/piețe complet noi, ci creează mai ales dezvoltări incrementale).
(4) În consecință, pornind de la punctul 3, avem nevoie de o finanțare mai bună pentru inovații disruptive și mecanisme eficiente de comercializare, spune raportul, ceea ce este din nou de salutat (să ținem minte acest lucru și pentru politicile din țară).
(5) Birocrația și suprareglementarea reprezintă o problemă generală în UE, deci și la nivel academic (ex. proprietatea intelectuală), alături de fragmentarea mare și de coordonarea scăzută, care trebuie corectate prin concentrări academice (ex. pentru proiecte mari de infrastructură de cercetare-inovare; pentru teme relevante) și clustere de inovație, punctează raportul.
În esență, mesajul, care cred că este valabil pentru România, este că avem nevoie în paralel, dincolo de susținerea largă a mediului academic, de programe care să susțină excelența, acolo unde există cu adevărat potențial pentru aceasta. România poate învăța din asta! În ultimii ani, ca urmare a unor politici incluzive bune, am avut o dezvoltare importantă a mediului academic românesc, dar, aparent paradoxal, și o regresie a tuturor universităților spre o medie (medie care totuși crește de la an la an). Astfel, au pătruns tot mai multe universități românești în clasamente, dar nu performăm la vârf. Acest demers incluziv trebuie completat, așadar, cu programe de excelență, acolo unde există potențialul pentru aceasta.
În plus, transformarea excelenței din cercetare în inovații disruptive larg comercializate trebuie să meargă mână în mână în universități (și în sistemul academic în general) cu eliminarea birocrației, suprareglementărilor și fragmentărilor, precum și cu stimularea coordonării și cooperării.
În fine, am fost surprins să văd că demersul major (de tip flagship) al Comisiei Europene, și anume European University Alliances, este menționat doar marginal în tot raportul, lucru care trebuie să ne dea de gândit.
Este important de analizat cu atenție acest raport și de urmărit reacția Comisiei Europene și a statelor membre, pentru a ști ce trebuie făcut eficient în țară pentru mediul academic românesc.
