Acasă Cultura / Culte Programul “Turing” de schimb pentru studenți, anunțat de Marea Britanie după ieșirea...

Programul “Turing” de schimb pentru studenți, anunțat de Marea Britanie după ieșirea din Erasmus

Marea Britanie intenţionează să investească peste 100 de milioane de lire sterline pentru dezvoltarea unui nou program de schimb pentru studenţi deoarece nu mai participă la programul Erasmus după decizia de a părăsi Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.

Departamentul pentru Educaţie al Marii Britanii a anunţat că acest nou program va permite unui număr de aproximativ 35.000 de studenţi să studieze în străinătate începând din septembrie anul viitor.

Programul, denumit după matematicianul şi criptograful britanic Alan Turing (considerat părintele computerului şi al inteligenţei artificiale n.r.), urmează să beneficieze de 100 de milioane de lire sterline pentru anul universitar 2021/2022. Ulterior, finanţarea va fi stabilită de bugetele viitoare.

Programul Turing este introdus deoarece Londra părăseşte programul de schimb pentru studenţi Erasmus al Uniunii Europene, o decizie criticată de mulţi în urma ajungerii vineri la un acord în privinţa unui acord comercial post-Brexit între Marea Britanie şi UE.