„Nu cred că un anumit partid poartă pică românilor din diaspora. Există un dezinteres major, la fel cum există un dezinteres în România. Dacă nu ar fi primării, școli, puncte atât de generice, nici acolo nu ar exista secții de votare. Dacă am avea consulate, așa cum ar trebui să avem în diaspora, poate de 15-20 de ori mai multe, evident că am avea mai multe secții electorale”, declarat deputatul Mihai Aurelian pentru Ziarul Românesc din Londra, cu ocazia partigipării sale la colegiu.
„Acest dezinteres este motivat politic de lipsa perspectivei partidelor politice, datorită faptului că românii nu ies la vot. Dacă ieșeau un milion de români la vot, s-ar fi bătut politicienii pe ele, iar diaspora ar fi avut consulate și taxe consulare mai mic, normale, cum spun eu. Ar fi avut parte și de investiții și de un minister în toată regula, cu personalitate și cu ministru cu portofoliu. Am toată convingerea că în toamnă vor fi și secții electorale, dar și mult mai mulți români care vor ieși la vot”, a mai adăugat acesta.
În ceea ce priveşte reducerea taxelor consulare, deputatul a subliniat că statul român trebuie să își facă datoria față de cetățenii care trimit bani acasă, „așa cum sunt ei, poate mai needucați, așa cum îi văd unii politicieni, eu nu îmi permit să îi judec. Am depus proiectul de modificare a taxelor consulare în noiembrie anul trecut și este pe ordinea de zi în Parlament. Va intra cu siguranță în septembrie. Am să solicit să intre în septembrie, să înceapă dezbaterea și să se treacă la vot. Eu cred că este anormal să gândești într-un mod ilogic, prin faptul că dacă nu găsim bani, să nu trecem legea respectivă. Consulatele, dacă nu generează atâți bani cât le-ar trebui, ar trebui să le închidem? Nu, ar trebui ca statul să aloce bani pentru funcționarea lor. Acest proiect sper să se materializeze, iar deputații să dea un vot destul de corect față de românii din afara țării”.
















