Promo-LEX a primit Premiul Libertății pentru anul 2015

Promo-LEX a primit Premiul Libertății pentru anul 2015

Activitatea prolifică, dedicată și vizibilă în domeniul drepturilor omului a Asociației Promo-LEX a fost răsplătită, la Chișinău, prin Premiul Libertății pentru anul 2015, oferit de IDIS ”Viitorul”. În cei 13 ani de activitate, Promo-LEX a instruit și asistat juridic 13.000 de persoane și a depus la CEDO 100 de cauze. Premiul a fost ridicat de Ion Manole, directorul Promo-LEX, în cadrul unui eveniment organizat la Chișinău.

Acordându-i acest trofeu al aprecierii sale, organizatorii acestei ceremonii au menționat că acordă în acest fel o semnificație aparte eforturilor întreprinse de Promo-Lex din ultimii ani în sprijinul apărării libertăților și drepturilor cetățenești în stânga Nistrului.

”Premiul este oferit unor persoane integre, cu verticalitate și care, indiferent de situație, continuă să muncească cu abnegație, transmițând mesaje pozitive societății, accentuând faptul că lucrurile se pot schimba spre bine, că dreptatea și justiția vor triumfa. Instituția noastră întotdeauna a susținut oamenii puternici, cu viziune, care au depășit numeroase piedici și pun binele societății în fața altor interese. Într-o societate în care abuzurile au devenit lucruri banale, întotdeauna sunt oameni care nu doresc să fie pur și simplu spectatori le ceea ce se întâmplă. Astfel de oameni  luptă pentru adevăr și democrație și ei, cu siguranță, merită și trebuie încurajați”, a precizat Liubomir Chiriac, directorul executiv IDIS.

????????????????????????????????????

Într-o perioadă marcată de turbulențe sociale și indecizii guvernamentale din Moldova, decernarea anuală a Premiului Libertății este un tribut oferit celor mai redutabili lideri ai societății civile, încurajând performanța și convingerile democratice. Oferindu-i acest Premiu al Libertății lui Ion Manole, președintele Promo-Lex, onorăm în acest fel cutezanța, curajul, profesionalismul și devotamentul celor care demonstrează că le pasă cu adevărat de cei oprimați, de cei fără ajutor din partea justiției și autorităților statului, în special, locuitori ai regiunii transnistrene, aflate de peste două decenii sub ocupație străină, a menționat Igor Munteanu, președintele CA al IDIS Viitorul. Tradiția IDIS este de a decerna acest Premiu al Libertății pentru meritele recunoscute, dar și ca o încurajare pentru viitoarele izbânzi pentru că noi credem că putem schimba lumea prin exemplul propriu”.

La rândul său, directorul Asociației Promo-LEX, Ion Manole, a mulțumit pentru premiu, dedicându-l persoanelor din regiunea transnistreană. ”Acest gest încurajează și susține organizația noastră. Din păcate, acest suport vine doar din partea societății civile deocamdată. Este important ca o echipă de juriști care nu se implică în activități politice să fie susținută. Cât privește populația din stânga Nistrului, acolo oamenii nu dispun de instrumentele necesare pentru a se bucura de drepturile care li se cuvin. Din acest considerent, dedicăm acest premiu persoanelor din stânga Nistrului”.

Prezent la eveniment, viceprim-ministrul Victor Osipov, a salutat inițiativa IDIS și efortul Promo-LEX. ”Promo-LEX este o organizație care nu te lasă să te relaxezi. Acest fapt este foarte necesar. Dincolo de demersul exemplar de promovare a drepturilor omului și apărarea libertăților umane, trebuie de menționat și perseverența și consecvența cu care a evoluat și a făcut față provocărilor, inclusiv politice. Meritați toată recunoștința noastră pentru că asemenea exemple vor motiva și alte organizații să persevereze”.

Maria Roibu, directoarea Liceului ”Alexandru cel Bun” din Tighina, a precizat că ”în 2004, când am fost blocați, domnul Ion Manole a fost primul care ne-a ajutat și ne-a încurajat și a fost alături de noi. Sunt convinsă de faptul că domnul Manole, domnul Postică, domnul Zubco nu au o zi în care nu se gândesc la noi, iar domnul Manole este una din puținele persoane pe care o putem contacta și în timpul nopții”.

Libertatea pentru noi este foarte importantă, nu este un simplu cuvânt. Pentru că noi suntem acolo ca într-o rezervație, izolați. Promo- LEX ne-a fost mereu alături. Acum, de când nu mai pot veni la noi, dincolo, ne simțim mai singuri”, a declarat Ion Iovcev, directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol.

Asociația Promo-LEX a fost înființată în 2002, ca organizație pentru apărarea și promovarea drepturilor omului de un grup de juriști, obținând recunoaștere publică și multiple premii, printre care și premiul ONU pentru inițiativele sale din regiunea transnistreană a Rep. Moldova. În 13 ani de activitate, Asociaţia Promo-LEX a instruit și asistat juridic cca 13 mii de persoane și a depus la CEDO cca 100 de cauze. În 26 de cauze Curtea Europeană a constatat violarea drepturilor omului, iar alte 45 de cauze au fost comunicate guvernelor pârâte.

În 2013, Premiul Libertății a fost oferit Alinei Radu, directoarea publicației de investigații jurnalistice ”Ziarul de Gardă”, iar în 2014 – Mariei Roibu, directoarea Liceului”Alexandru cel Bun” din Tighina.