Proza românească contemporană în revista literară slovacă Verzia

Proza românească contemporană în revista literară slovacă Verzia

DISTRIBUIȚI

Evenimentul de lansare al numărului 1/2022 al revistei literare Verzia, dedicat prozei românești contemporane: „Cum se citește România?” va avea loc miercuri, 27 aprilie, ora 18:00, la Biblioteca Municipală din Bratislava (Music Studio, Kapucínska 1, Bratislava).

Faceți cunoștință cu proza românească contemporană prin traduceri de povestiri ale scriitorilor Florin Lăzărescu, Lavinia Braniște, Veronica D. Niculescu, Radu Mareș, Răzvan Petrescu și Matei Vișniec. Într-un interviu acordat Gabrielei Magova, acestea vor fi prezentate de coordonatoarea celui mai recent număr al revistei literare Verzia, traducătoarea și profesoara de limba română Jana Páleníková, precum și de colegele sale Eva Kenderessy și Libuša Vajdová.

În clubul cititorilor revistei Verzia sunt prezentate fragmente din traduceri exclusive, precum și dezbateri și prezentări despre contextul cultural al acestora.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Municipală din Bratislava, în colaborare cu asociația civilă DoSlov și cu sprijinul Ambasadei României în Republica Slovacă și al Institutului Cultural Român de la Praga. Revista Verzia apare cu sprijinul Fondului pentru susținerea artelor și al Fondului LITA. Intrarea este liberă!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.