Acasă Stiri PTF Borş II – Nagykereki îndeplinește condițiile catalogului Schengen

PTF Borş II – Nagykereki îndeplinește condițiile catalogului Schengen

sursa foto: Poliția de Frontieră

Punctul de Trecere a Frontierei Borş II – Nagykereki se operaţionalizează astăzi, 4 septembrie a.c., pentru transportul internaţional de persoane şi mijloace de transport.

Punctul de frontieră face conexiunea între autostrada Cluj-Napoca – Santăul Mare (România) şi autostrada Nagykereki – Szolnok (Ungaria) şi funcţionează în regim permanent, 24/24 de ore. Acesta este prevăzut cu zece artere de control pe fiecare sens, dintre care patru pentru autoturisme, patru pentru automarfare şi două pentru autocare, controlul de frontieră efectuându-se în comun cu partea ungară.

Noul punct de frontieră se alătură celor 12 puncte de trecere deschise traficului internaţional la graniţa României cu Ungaria și este de așteptat ca odată cu operaționalizarea lui traficul de călători şi mărfuri, care înregistrează valori de din ce în ce mai mari, să fie fluidizat.

Amenajarea întrunește toate condiţiile necesare pentru deschidere în regim de trafic internaţional conform catalogului Schengen: artere de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control, spaţii interioare, echipamente tehnice şi IT.

În prezent, controlul trecerii frontierei este asigurat cu poliţişti de frontieră de la celelalte sectoare din cadrul I.T.P.F. Oradea, urmând ca organigrama să fie suplimentată cu 150 de posturi.

Lungimea frontierei României cu Ungaria este de 447,8 km, iar punctele de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa comună au fost tranzitate, în primele opt luni ale acestui an, de 8,4 milioane de călători (aproximativ 7,8 milioane dintre aceştia fiind cetăţeni UE şi 600.000 cetăţeni non-UE). Totodată, în acest an au trecut frontiera româno-ungară aproximativ 3,8 milioane mijloace de transport.

La nivelul Guvernelor României şi Ungariei au fost semnate încă din anul 2011 Acorduri bilaterale prin care s-a stabilit conexiunea segmentelor de autostradă între Arad-Nădlac (pe partea română) şi Csanadpalota-Mako-Szeged (pe partea ungară), respectiv Cluj-Napoca-Santăul Mare (pe partea română) şi Nagykereki-Szolnok (pe partea ungară), realizarea interconectării presupunând înfiinţarea unor puncte de trecere a frontierei.

Pentru primul segment de autostradă, punctul de frontieră a fost construit pe teritoriul României şi inaugurat în anul 2015 (P.T.F. Nădlac II), iar prin HG 720 din 27 august a.c., s-a deschis punctul internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ungare Borş II, pentru transportul de persoane şi de mărfuri, aflat pe teritoriul Ungariei.