Acasă Cultura / Culte Radu Boroianu, președintele ICR, despre turneul lui Vladimir Cosma în Franța și...

Radu Boroianu, președintele ICR, despre turneul lui Vladimir Cosma în Franța și Elveția: ”Un triumf al culturii române”

Sursă foto: Adevarul

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret au încheiat marți seară, pe 14 februarie, la Lille, turneul „50 de ani de succes artistic„, desfășurat în Franța și Elveția cu sprijinul Institutului Cultural Român.

În cadrul turneului, Vladimir Cosma a prezentat un program cu numeroase teme cunoscute, în aranjamente muzicale noi, precum și opere inedite în concert. De asemenea, ceea ce i-a încântat pe cei peste 10.000 de spectatori care au luat parte la acest turneu a fost întâlnirea dintre experiența și carisma lui Vladimir Cosma, aflat în completă forţă scenică  la vârsta de 79 de ani, și entuziasmul celor 200 de muzicieni tineri care l-au acompaniat, instrumentiști, coriști, soliști virtuozi, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

A fost un adevărat tur de forţă mersul între aceste oraşe într-un timp extrem de scurt. Găsesc puțin din aerul țării noastre, cântând în străinătate cu românii de acasă. Mulțumesc foarte mult Institutului Cultural Român pentru sprijin, aceste concerte mi-au permis să dezvolt și să dau o viață nouă unor bucăți muzicale, întipărite în memorie grație cinemaului. Acest prim turneu a constituit o experiență formidabilă, care mi-a oferit ocazia să întâlnesc publicul, dirijând o mare orchestră simfonică, coruri și soliști cu talente excepționale„, a declarat compozitorul Vladimir Cosma.

Institutul Cultural Român are o satisfacție dublă, pentru că a reușit ca Vladimir Cosma să fie însoțit de una dintre cele mai bune orchestre românești, Orchestra Română de Tineret, și de mulți alți interpreți și soliști români de un imens talent. Concertele sale au fost un succes dovedit, pornind de la primul concert de la Paris și până la cel din final, de la Lille – adevărate triumfuri pentru cultura română. Este vorba de calitatea extraordinară, pe de o parte, a lui Vladimir Cosma, inepuizabil compozitor, și pe de altă parte a interpreților români care l-au înconjurat. Nu cred că putem avea o satisfacție mai deosebită„, a subliniat Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român.

Alături de maestrul Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret, au concertat soprana Irina Baïanț, solistul Richard Sanderson, Greg Zlap (muzicuță), Marius Preda (țambal), Emil Bîzgă (trompetă), Cezar Cazanoi (nai și flaut), precum și alți 200 de artiști.

Vladimir Cosma (născut la 13 aprilie 1940, la București, într-o familie de muzicieni) a ajuns la Paris în 1963, pregătindu-se muzical cu Nadia Boulanger, dar și la Conservatorul Național de Muzică din Paris. În 1968, Yves Robert îi încredințează muzica filmului său Alexandre le Bienheureux (a fost pentru prima dată când Vladimir Cosma a compus muzică de film), succes confirmat și reiterat în 1972 de muzica creată de maestru pentru filmul Marele Blond cu un pantof negru. De atunci, a compus peste 400 de partituri, pentru producții cinematografice și seriale TV.

Cinematograful i-a oferit oportunitatea să abordeze diferite genuri muzicale, de la jazz la muzică clasică, Vladimir Cosma compunând lucrări pentru cor și orchestră, concerte de vioară, eufoniu, trompetă, violoncel, mandolină, muzică de cameră etc. De câțiva ani, concertele simfonice sunt preponderente în activitatea artistică a lui Vladimir Cosma, muzicianul dedicându-se rescrierii partiturilor și dirijării orchestrelor.

Totodată, în afara celor două premii César pentru cea mai bună muzică de film (Diva, în 1982, și Le Bal, în 1984), două premii 7 d’Or și a mai multor premii prestigioase (SACEM, Premiul Henri Langlois al Cinematecii Franceze), Vladimir Cosma a obținut numeroase discuri de aur și de platină.