Radu Stern conferențiază la Varșovia și Lodz

Radu Stern conferențiază la Varșovia și Lodz

 În perioada 27 – 31 mai, istoricul de artă Radu Stern se va afla în Polonia pentru a susține două conferințe, la Varșovia și Lodz, de asemenea, ca invitat special al Festivalului Internațional de Fotografie Fotofestiwal de la la Lodz. Miercuri, 27 mai, Radu Stern va susține la Galeria Națională de Artă Zachęta din Varșovia, unul dintre marile spații de artă contemporană poloneze, prelegerea cu titlul Fotografie si memorie, în care va prezenta succint istoria relațiilor complexe dintre fotografie și memorie în teoria acestui mediu artistic. Analizând cazuri concrete, Radu Stern va arăta specificul memoriei fotografiei, care nu este deloc o ‘memorie fotografică’.

Începând din 28 mai, Radu Stern se va afla la Lodz, la Festivalul Internațional de Fotografie Fotofestiwal, invitat în cadrul programului ‘Portfolio rewiew’, timp de două zile fiind în postura de mentor al tinerilor fotografi selectați în program, analizând portofolii, dând sfaturi și soluții artistice. De asemenea, în data de 29 mai, d-nul Stern va susține o prelegere despre arta fotografiei, adresată atât profesioniștilor, cât și publicului larg al Festivalului.

Fotofestiwal a avut prima ediție în 2001, fiind unul dintre primele evenimente fotografice din Polonia. An de an a urmărit schimbările survenite în acest domeniu, încercând să le redea în programul său. Scopul principal al Festivalului este crearea unui spațiu de prezentare a diverselor forme de fotografie, a unui forum de discuții despre artă și societate, dar și căutarea unor metode alternative de a vorbi despre fotografie și de a o expune.

În fiecare an, la Festival sunt prezenți aprox. 20 000 de vizitatori din întreaga lume. În afara expozițiilor există numeroase evenimente conexe, menite să creeze o platformă a schimbului de experiență între diferite grupe de receptori. Spectatorii, artiștii, curatorii și profesorii se întâlnesc în cadrul atelierelor, cursurilor, prezentărilor și analizelor de portofoliu, discuțiilor și proiecțiilor. Toate evenimentele sunt organizate în spații postindustriale din Łód? – foste fabrici, hale, clădiri dezafectate, creând o atmosferă specială pentru fotografiile prezentate.

Radu Stern (n. 1951) este istoric de artă, curator independent și cercetător. După mai bine de zece ani în care a predat istoria artei la Universitatea din Lausanne, a fost director adjunct al L’Ecole Superieure d’Arts Appliques din Vevey, unde a fondat, în 1997, Programul de Educație Superioară în Fotografie (La Formation supérieure en photographie). În perioada 2004-2014 a fost director pe probleme de educație la Musée d’Elysée din Lausanne, unul dintre cele mai importante muzee de fotografie din lume. În 2011 a organizat si curatoriat la Muzeul de Istorie a Evreilor din Amsterdam ampla expozitie From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from România. Este autorul, printre altele, al publicatiilor Against Fashion: Clothing as Art 1850-1930 (Cambridge, Mass.: The MIT Press, 2004); The Ubiquity of the Image (împreună cu Christian Caujolle și Joan Fontcuberta, Barcelona: KRTU, 2009); From Dada to Surrealism. Jewish Avant-Garde Artists from România (Amsterdam: The JHM, 2011). – sursa: Agerpres