Acasă Stiri Raport ONU: Pandemia a agravat foametea

Raport ONU: Pandemia a agravat foametea

În 2020, la nivel mondial s-a înregistrat o înrăutățire dramatică a fenomenului foametei, legat în mare măsură de consecințele pandemiei de COVID-19 arată un raport dat publicității de Organizația Națiunilor Unite.

Impactul pandemiei nu a fost încă pe deplin cartografiat, dar raportul estimează că aproximativ o zecime din populația de pe glob a fost, anul trecut, subnutrită.

Acest lucru arată că va fi nevoie de un efort uriaș pentru ca lumea să își onoreze angajamentul de a pune capăt foametei până în 2030.

Încă de la mijlocul anilor 2010, foametea începuse să se extindă în lume, spulberând speranțele unui declin ireversibil ale acestui flagel. Extrem de îngrijorător, arată raportul ONU, în 2020, foametea a luat amploare atât în termeni absoluți, cât și proporționali, depășind creșterea populației.

Se estimează că 811 milioane de oameni, adică 9,9% din totalul populației la nivel global, au fost subnutriți anul trecut, față de 8,4 procente în 2019.

Ca reprezentare geografică, mai mult de jumătate din toți oamenii subnutriți trăiesc în Asia, peste o treime în Africa, iar restul în America Latină și Caraibe, dar cea mai puternică extindere a foametei s-a înregistrat în Africa, unde prevalența estimată a subnutriției la 21% din populație este mai mult decât dublă, în raport cu orice altă regiune.

Şi la alte măsurători anul trecut a fost sumbru. În ansamblu, mai mult de 2,3 miliarde de persoane sau 30 la sută din populația globală nu aveau acces, pe tot parcursul anului, la alimente adecvate. S-a accentuat și inegalitatea de gen: pentru fiecare 10 bărbați cu nesiguranța alimentară erau anul trecut 11 femei, față de 10,6 în 2019.