Acasă Cultura / Culte Regizorul Tudor Giurgiu, prezent la premiera filmului „Libertate” în Ungaria

Regizorul Tudor Giurgiu, prezent la premiera filmului „Libertate” în Ungaria

 Cel mai recent film regizat de Tudor Giurgiu, „Libertate”, realizat în coproducție româno-maghiară, va fi prezentat în cadrul programului competițional al Festivalului de film Cinefest, organizat la Miskolc în perioada 1-9 septembrie 2023. Institutul Cultural Român de la Budapesta susține participarea regizorului Tudor Giurgiu la premiera din Ungaria a filmului, care va avea loc duminică, 3 septembrie 2023, ora 21.00. Filmul va mai avea o a doua proiecție în cadrul Festivalului marți, 5 septembrie 2023, ora 16.30, urmând ca din noiembrie să fie distribuit în cinematografele din Ungaria.

Din distribuția filmului fac parte actorii Alex Calangiu, Cătălin Herlo, Ionuț Caras. Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Napoleon Helmis, imaginea a fost realizată de Alex Sterian, iar editarea de Lemhényi Réka.

Producția a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo, unde a primit premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă – CICAE, iar la premiera din România, la TIFF, a câștigat Premiul pentru cel mai popular film românesc.

Tudor Giurgiu (n. 20 iunie 1972, Cluj, România) este un regizor și producător român de film. Pe lângă filmul de ficțiune, a realizat și videoclipuri muzicale și filme documentare. A fost președinte al Societății Române de Televiziune, între anii 2005 – 2007. Primul său film de lungmetraj, Legături bolnăvicioase, difuzat în anul 2006, tratează o relație homosexuală între două studente române. Din distribuție au făcut parte Mircea Diaconu, Tudor Chirilă și Mihaela Rădulescu. Tudor Giurgiu și-a creat propria companie independentă de producție de film, Librafilm și a inițiat Festivalul Internațional de Film Transilvania, fiind președinte al acestuia. În 2014 a lucrat la filmul De ce eu?, inspirat de cazul procurorului Cristian Panait, sinucis în condiții suspecte în timpul guvernării Adrian Năstase.

Filmul „Libertate” tratează evenimentele revoluției care a răsturnat regimul comunist din România. În haosul generat de protestele mulțimii împotriva autorităților, o unitate de miliție devine ținta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, căpitanul de miliție Viorel e capturat de Armată și acuzat că e terorist.