Acasă Alte comunitati Reuniți de credință la Izvoru Mureşului

Reuniți de credință la Izvoru Mureşului

Peste o mie de români din ţară şi din afara graniţelor au participat, sâmbătă, la hramul mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Izvoru Mureşului, numită şi a românilor din pretutindeni.

Alături de credincioşii din ţară, la hramul mănăstirii au asistat şi români din jurul frontierelor şi Balcani, care săptămâna trecută au participat la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului.

Românii din Valea Timocului spun că este o bucurie să participe la o astfel de slujbă, mai ales că ei, în Serbia, nu au voie să ridice biserici în care preoţii să oficieze serviciul religios în limba română.

Având în vedere că avem mari probleme în Timoc cu biserica, adică nu avem posibilitatea să construim biserici unde să se ţină slujbe în limba română, cu mare drag vin să ascult slujba de aici, să văd cât sunt de credincioşi românii de aici, care în fiecare an ne primesc cu căldură şi bucurie. La noi, în Serbia, nu numai la români – care au posibilitatea să meargă la slujbă doar în două, trei biserici”, a spus Predrag Balasevici, citat de voceatransilvaniei.ro

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Răsăritul Românesc din Chişinău, Vlad Cubreacov, a afirmat că românii din jurul graniţelor şi Balcani gustă bucuria comuniunii şi a aflării împreună: „E o zi cu totul specială, împreună cu românii din jurul graniţelor ţării şi din Balcani gustăm din unirea noastră viitoare. De fapt, în unire, în spirit, în inimi suntem cu toţii uniţi, dar servicii divine de felul acesta şi bucuria comuniunii, aflării împreună ne fac să pregustăm din această viitoare unire pe care o merităm, în demnitate şi libertate, aşa cum s-au rugat preasfinţii şi preacucernicii părinţi astăzi, aici la Izvoru Mureşului”.

Episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, a transmis un gând de preţuire şi binecuvântare către toţi românii de pretutindeni şi în special către cei din Valea Timocului.

Astăzi, când prăznuim Adormirea Maicii lui Dumnezeu, un gând de preţuire şi de binecuvântare se îndreaptă către toţi românii de pretutindeni şi în special către cei din Valea Timocului, care, neavând biserici în limba română, strigă la Dumnezeu în dulcele grai valah. Le mulţumim pentru răbdarea că trăiesc în acele plaiuri, le mulţumim pentru dragostea cu care se apleacă asupra fraţilor lor din România, le mulţumim pentru dragostea cu care nu îşi părăsesc credinţa noastră pravoslavnică. Tuturor, binecuvântare şi preţuire„, a spus episcopul Andrei.

Mănăstirea de la Izvoru Mureşului, supranumită şi mănăstirea românilor de pretutindeni, este ctitorie a fostului arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei, Ioan Selejan, actualmente mitropolit al Banatului, şi a fost ridicată într-un timp record, de 22 luni. Primul hram al mănăstirii s-a oficiat la 15 august 1999, iar sfinţirea a avut loc un an mai târziu, în prezenţa patriarhului de atunci, Teoctist.