Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 25-26 august 2025, la Palatul Parlamentului, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR2025).
Sub genericul „Un deceniu al schimbărilor: impactul diplomaţiei române”, lucrările RADR2025 vor fi conduse de ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu.
Șefii de misiuni diplomatice, șefii oficiilor consulare și directorii Institutelor culturale românești vor fi primiți marți, 26 august, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, care va prezenta în acest cadru liniile de politică externă a României, primul discurs de acest fel în calitate de șef al statului.
Aceasta este prima întâlnire a șefului statului, de la preluarea mandatului prezidențial, cu șefii de misiuni diplomatice, șefii oficiilor consulare și directorii Institutelor culturale românești, care, tradițional, se reunesc, anual, la București, la finalul lunii august – începutul lunii septembrie.
Sesiunile de lucru ale RADR2025 vor fi dedicate, printre altele, noii realităţi strategice din regiune, diplomaţiei economice şi aderării la OCDE, consolidării unei Europe unite mai sigură şi mai prosperă, pregătită pentru extindere, gestionării afacerilor consulare şi relaţiei MAE cu partenerii instituţionali.
În acest an, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă şi politica de securitate, Kaja Kallas (în sistem videoconferinţă), Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Radosław Sikorski (în sistem videoconferinţă) și Secretarul general adjunct al NATO, Radmila Šekerinska (în sistem videoconferinţă) sunt invitaţii speciali ai sesiunilor de lucru ale RADR2025.
Evenimentul este organizat în apropierea Zilei Diplomaţiei Române, marcată în data de 1 septembrie.
Ziua Diplomației Române a fost instituită prin Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României.
Începuturile diplomației datează din cele mai vechi timpuri (însăși etimologia termenului provenind din gr. „diploô”, desemnând în Antichitate acțiunea de redactare a actelor oficiale sau a diplomelor în două exemplare), obiectivul său principal rămânând practic neschimbat de-a lungul timpului: menținerea păcii și securității prin cooperare și negociere.
Diplomația rămâne un instrument indispensabil în lumea de astăzi, iar cooperarea internațională evoluează pe măsura impactului noilor provocări asupra peisajului politic, social și economic, precum și al relațiilor internaționale.
România a făcut parte dintotdeauna din ceea ce azi numim Europa, geografic și cultural, dar a fost situată într-o zonă de interacțiune a marilor influențe, având un parcurs istoric care a impus necesitatea sincronizării cu Occidentul ca factor de securitate și progres încă de la deschiderea primelor consulate europene la Iași și București, la sfârșitul secolului luminilor și începutul secolului națiunilor, acum peste două secole.
Înființarea consulatelor străine a constituit primul pas în procesul modernizării relațiilor diplomatice ale Principatelor cu celelalte state, urmat de înființarea instituției de promovare a politicii externe, „Secretariatul Statului” sau „Departamentul Postelniciei”, ale cărei baze au fost puse în anii 1830 şi 1831, prin Regulamentele Organice ale Țării Românești și Moldovei.
În timpul Revoluției de la 1848, „Secretariatul Statului” din Țara Românească a fost transformat în „Ministerul Trebilor din Afară”, similar organismelor de resort existente în statele suverane, iar agenți diplomatici cu misiuni speciale au stabilit contacte diplomatice directe cu alte state europene.
Diplomația română a reprezentat poate cel mai important și eficient mijloc de pregătire a marilor transformări care au condus la crearea statului modern și unitar român prin Unirea Principatelor de la 24 Ianuarie 1859, determinat o modificare radicală a relațiilor externe ale tânărului stat unitar român, atât cu puterea suzerană, Imperiul Otoman, cât și cu puterile garante.
Începând din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866), trăsătura esențială a politicii externe românești a reprezentat-o inaugurarea de acțiuni diplomatice proprii, de sine stătătoare, urmărind înfăptuirea unor obiective fundamentale ale statului român.
Începând cu anul 1862, odată cu reorganizarea diplomației pe baze moderne și unificarea într-un singur Minister al Afacerilor Externe, România a beneficiat de un aparat diplomatic bine pus la punct, alcătuit din profesioniști.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, societatea românească a intrat într-un proces de modernizare pe toate planurile, iar mişcările politice şi intelectuale majore se întâlneau în ceea ce priveşte proiectul global al modernizării şi al integrării în Europa, abandonarea temporară a acestora fiind determinată doar de vecinătatea apăsătoare a unor mari puteri care au impus şi schimbări teritoriale ori politice dramatice.
