Acasă Asia Reuniunea Comitetului Permanent al Conferinței rabinilor europeni

Reuniunea Comitetului Permanent al Conferinței rabinilor europeni

Romfilatelia, invitată la Reuniunea Comitetului Permanent al Conferinței rabinilor europeni

Luni, 14 noiembrie, Templul Coral din București a găzduit Reuniunea Comitetului Permanent al Conferinței rabinilor europeni, la care Romfilatelia a participat la invitația Federației Comunităților Evreiești din România.

Evenimentul solemn a reunit personalităţi de prestigiu ale comunităţii, dar şi invitaţi de marcă din ţară şi din străinătate.

Considerând timbrul ca un mijloc de informare în masă, de educare şi de promovare în întreaga lume a valorilor universale, marca poştală fiind un ambasador global ce poartă mesajul de generozitate şi respect reciproc, de apartenenţă la un spaţiu cultural comun pe care se poate construi un viitor mai bun pentru toţi cei ce îl locuiesc, Romfilatelia a lansat mai multe emisiuni de timbre, dedicate promovării valorilor spirituale ale comunității evreiești în cadrul patrimoniului cultural universal.

Cu siguranță, acesta este un moment de înaltă apreciere atât față de comunitatea evreilor din România, precum și față de România, un stat cu respect pentru democraţie și pentru minoritățile naționale.

Romfilatelia s-a alăturat acestei manifestări ce prefigurează aniversarea, în anul 2023, a 75 de ani de relaţii diplomatice România – Israel.