Reuniunea liderilor militari NATO de la Bruxelles

Reuniunea liderilor militari NATO de la Bruxelles

https://www.nato.int

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, a reprezentat România la Conferinţa Comitetului Militar NATO, de la Bruxelles.

În cele două zile de dezbateri, şefii apărării din NATO au discutat despre continuarea misiunii din Afganistan, ameninţarea reprezentată de Rusia şi consolidarea securităţii europene, informează Pentagonul pe site-ul său, anunță Radio România Actualități.

Preşedintele Comitetului Militar NATO, generalul ceh Petr Pavel a recomandat implementarea unor schimbări la nivelul structurii de comandă a Alianţei, fără a preciza însă aceste modificări.

Într-o conferinţă de presă, generalul Petr Pavel a aminiti că NATO urmăreşte schimbările din Afganistan şi Irak, în Est a desfăşurat trupe pentru a descuraja Rusia şi, în Sud, colaborează cu naţiunile partenere pentru a construi stabilitate şi capacităţile militare din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

https://www.defense.gov

Şefii apărării din NATO au prezentat subiecte legate de securitatea şi stabilitatea Europei în vecinătatea Flancului Sudic al Alianţei. „Aceasta este una dintre cele mai mari provocări de securitate transnaţională cu care ne confruntăm, o provocare cu impact pentru fiecare naţiune de pe glob” a declarat generalul Petr Pavel. „Reţeaua de parteneriate NATO, completată de colaborarea cu organizaţii internaţionale cum sunt Uniunea Europeană şi ONU, ne permite să lucrăm efectiv într-o manieră cuprinzătoare” a mai spus preşedintele Comitetului Militar NATO.

Generalul Petr Pavel a adăugat că doreşte ca NATO să coopereze mult mai strâns, alianţii să-şi împărtăşească experienţa şi să evite dublarea eforturilor.

Comitetul militar aliat se reuneşte de două ori pe an, la sediul din Bruxelles, pentru a discuta priorităţile, operațiunile şi misiunile NATO.