Acasă Republica Moldova Rezoluție a Parlamentului European: ”Rep. Moldova face parte din comunitatea europeană și...

Rezoluție a Parlamentului European: ”Rep. Moldova face parte din comunitatea europeană și din viitorul nostru european comun”

PE solicită ca, în cadrul reuniunii Consiliului European din iunie 2022, să se ia toate măsurile necesare pentru a acorda Republicii Moldova statutul de țară candidată și să se recunoască apartenența ei la comunitatea euro-atlantică;

Într-o rezoluție adoptată joi, Parlamentul European salută cererea Moldovei de aderare la UE, afirmând că țara se află pe calea cea bună în ceea ce privește adoptarea reformelor esențiale.

Textul afirmă că Republica Moldova a fost afectată în mod disproporționat de războiul rusesc din Ucraina vecină. Acest lucru se datorează în principal sosirii a peste 450.000 de refugiați ucraineni de la începutul invaziei – dintre care aproape 100.000 rămân în Republica Moldova – dar și din cauza diminuării schimburilor comerciale și a creșterii prețurilor la energie și transport.

În acest scop, eurodeputații solicită UE să ofere mai mult sprijin țării, și anume prin intermediul unei noi asistențe macrofinanciare, al unor măsuri suplimentare de liberalizare a transporturilor și a comerțului și al unui sprijin continuu pentru gestionarea refugiaților și în scopuri umanitare.

Acordarea statutul de țară candidată la aderarea la UE

În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Parlamentul salută cererea oficială a Republicii Moldova de aderare la UE depusă pe 3 martie 2022 și afirmă că UE ar trebui să îi acorde statutul de țară candidată, în conformitate cu articolul 49 din TUE și „pe baza meritelor”. Între timp, Uniunea Europeană și Republica Moldova ar trebui să își continue eforturile de integrare a țării pe piața unică a UE și de consolidare a cooperării sectoriale.

Eurodeputații solicită Comisiei Europene să finalizeze rapid evaluarea cererii și să ofere Republicii Moldova asistență deplină pe durata acestui proces. Aceștia afirmă că, fără a anticipa conținutului avizului Comisiei, autoritățile moldovene se află, fără îndoială, pe calea cea bună prin adoptarea unor reforme-cheie, în special în ceea ce privește democrația, statul de drept și drepturile omului.

Creșterea temerilor legate de evoluțiile din Transnistria

Rezoluția își exprimă, de asemenea, profunda îngrijorare cu privire la evoluțiile recente de pe teritoriul regiunii Transnistria, care a înregistrat o serie de „incidente de securitate” în luna aprilie, considerate de eurodeputați drept acte provocatoare periculoase într-o situație de securitate extrem de volatilă. Aceștia reiterează, de asemenea, sprijinul Parlamentului pentru o „soluționare politică cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean”, și anume bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, precum și pe retragerea forțelor rusești staționate acolo.

Presiuni asupra aprovizionării cu energie de către Rusia

Parlamentul subliniază că este inacceptabil ca Rusia să folosească aprovizionarea cu gaze ca armă pentru a exercita presiuni politice asupra Republicii Moldova, pentru a influența traiectoria politică și orientarea geopolitică a țării, în special după recenta instalare a guvernului pro-vest al țării. Deputații solicită Comisiei și țărilor UE să sprijine Moldova în asigurarea independenței sale energetice, a conectivității, a diversificării și a eficienței sale energetice, precum și în accelerarea dezvoltării surselor regenerabile de energie.