Acasă Marea Britanie Român condamnat în Marea Britanie la 11 ani de închisoare

Român condamnat în Marea Britanie la 11 ani de închisoare

sursa foto: http://www.dailymail.co.uk

Alexandru Șovu este numele românului care a pus pe jar autoritățile din Marea Britanie, după ce a pus la punct un sistem prin care au fost furate nu mai puțin de 3 milioane de lire sterline în toată lumea. În vârstă de 39 de ani, acesta a fost eliberat pe cauțiune de autoritățile britanice, iar acum este de negăsit, scrie Daily Mail.Românul este atât de priceput în fraude informatice încât i-a speriat pe britanici, care se tem să-și mai foloseasca bancomatele. Autoritățile din Regat suspectează că românul se află fie în România, fie în China, după ce a reușit să fugă din Marea Britanie. În acest timp, și-a continuat cu succes activitățile ilegale. Site-ul lui – prin intermediul căruia comercializa dispozitive pentru citirea cardurilor, făcute chiar de el – a fost o periadă activ, acesta fiind în prezent închis. Site-ul aproviziona infractori din toată lumea – New York, Jamaica, Cambodgia, Vietnam, Thailanda, Ghana sau Filipine.

Șovu a fost condamnat în lipsă la 11 ani de închisoare. Judecătorul Rajeev Shetty, care s-a ocupat de cazul lui, s-a declarat șocat de ”realizările” românului: ”A arătat o aroganță uluitoare și și-a bătut joc de lege și ordine. Operațiunea s-a extins în întreaga lume. În locuri precum New York și Noua Zeelandă. Fiecare dintre dispozitivele pe care le-a folosit a fost capabil să stocheze 30.000 de detalii despre utilizatorul cardului (…) Știu că eu unul că nu voi mai folosi niciodată un bancomat cu încredere”.

Alexandru Șovu este programator de profesie și a plecat în Marea Britanie în 2008. S-a angajat la o firmă de software, de unde a fost concediat.