Acasă Asociatii Româna și găgăuza, învățate simultan

Româna și găgăuza, învățate simultan

Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) a lansat, marți, în cadrul unei conferințe desfășurată în orașul Comrat, Programul ”Învățarea simultană a limbilor română și găgăuză”.

Alături de organizatori, la eveniment au participat și comisarul OSCE pentru Minorități Naționale Christian Knust, consilierul prim-ministrului Rep. Moldova, Boris Gîlcă, directorul Biroului de Relații Interetnice Elena Belyakov, șefii misiunilor diplomatice din România, Turcia și Germania.

Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuzia, a precizat că în regiune sunt vorbite trei limbi – găgăuză, rusă și româna, ca limbă de stat, existând un interes sporit din partea locuitorilor pentru cunoașterea limbii române, care le oferă acces la toate procesele publice din Rep. Moldova. Aceasta a mai precizat, în limba română, că majoritatea locuitorilor autonomiei sunt buni vorbitori de limbă rusă, ceea ce le facilitează accesul către acest spațiu, dar cunoașterea limbii române, ca limbă de stat ”acordă mult mai multe avantaje”.

La rândul său, Lucia Cucu, directorul ANTEM, a explicat că scopul programului este crearea condițiilor pentru studierea simultană a limbilor română și găgăuză de către cel puțin 150 de beneficiari, părinți, dar și copii cu vârsta de la trei la șase ani din 10 grădinițe din Comrat, Ceadâr-Lunga și Vulcănești, facilitând astfel coeziunea și integrarea lingvistică, socială și profesională și, totodată, păstrarea identității etnice și patrimoniului cultural.

Banner-conferinţa-14-iulie-2015Pentru implementarea cu succes a programului de învățare simultană a limbilor vor fi elaborate mai multe materiale didactice, inclusiv un ghid metodologic pentru traineri, un curriculum privind instruirea simultană, un manual de instruire pentru cursanți și educatori. De asemenea, vor fi editate colecții de povestioare și cântece în română și găgăuză, dar și de carduri ilustrate ce vor include vocabular din cele două limbi.

La etapa inițială, experții ANTEM cu nivel de calificare național și internațional vor pregăti traineri locali din rândul managerilor de grădinițe și al profesorilor, pentru ca ulterior aceștia să instruiască beneficiarii finali.

Cursurile de instruire pentru copii și părinții lor vor fi desfășurate pe parcursul a șase luni. În același timp, pentru beneficiarii finali ai programului vor fi organizate nouă ateliere de lucru interculturale.

IMG_9205Programul ”Învățarea simultană a limbilor română și găgăuză” va fi implementat timp de 24 de luni cu sprijinul Înaltului Comisar pentru Minoritățile Naționale al OSCE de la Haga și în colaborare cu Bașcanatul Găgăuziei, Biroul Relații Interetnice, Ministerul Educației Rep. Moldova.

De menționat că în UTA Găgăuzia funcționează în prezent aproximativ 50 de grădinițe, iar programul de învățare simultană a limbii române cu cea maternă prevede extinderea ulterioară asupra tuturor instituțiilor preșcolare din UTA Găgăuzia, precum și a altor minorități naționale, inclusiv vorbitoare de bulgară și ucraineană.