Acasă Republica Moldova România a virat 3 milioane de euro pentru renovarea și dotarea a...

România a virat 3 milioane de euro pentru renovarea și dotarea a 83 de grădinițe din Republica Moldova

Copii din 83 de grădinițe din raioanele Republicii Moldova, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți, precum și angajații acestor instituții vor avea condiții mai bune la finalul lucrărilor de reparație, reconstrucție și dotare, care se vor face în perioada următoare. Suma totală a proiectelor se ridică la 3 milioane de euro (aprobată prin Memorandum în 5 octombrie) și a fost virată Republicii Moldova de Ministerul Dezvoltării Regionale din România, conform Programului de cooperare pe anul 2016 dintre cele două state, anunță MDRAP.Este vorba despre cooperarea începută în 2010, prin Acordul privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova și cinci protocoale adiționale.

La începutul anului, miniștrii Vasile Dâncu și Vasile Bîtca au avut o întrevedere în cadrul căreia a fost agreată necesitatea impulsionării valorificării ajutorului financiar nerambursabil oferit de România, decizându-se continuarea Programului de renovare a grădinițelor, început în 2014 și implementat prin Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM), prin care România a alocat 20 de milioane de euro pentru 836 de școli și grădinițe din Republica Moldova.

Tot în 2014, Guvernul României a donat, prin MDRAP, către Ministerul Educației din Republica Moldova, 100 microbuze destinate transportului de elevi (Memorandum aprobat de Guvernul României nr.0/12591/LM/10.09.2014).

În 2013, în baza aceluiași Acord, România a acordat Republicii Moldova, pentru anul 2014, o contribuție financiară nerambursabilă în valoare de până la 5,289 de milioane de euro, pentru cofinanțarea conductei Iași-Ungheni, care va conecta sistemele naționale de transport gaze din cele două țări.