Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a primit luni, 27 aprilie, la sediul instituției, vizita unei delegații americane condusă de Daniel P. Driscoll, Secretarul Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii.
Cu acest prilej, a fost semnată o scrisoare de intenție privind colaborarea în domeniul vehiculelor aeriene fără pilot (UAS) și al sistemelor de contracarare ale acestora (C-UAS). Prin semnarea acestui document, România devine cea de-a doua țară, după Marea Britanie, care obține acces în timp real la platforma de echipamente Counter-UAS Marketplace.
Platforma Counter-UAS Marketplace este o inițiativă americană, concepută ca un instrument digital care permite identificarea și achiziția rapidă de soluții anti-dronă adaptate cerințelor operaționale. Aceasta oferă acces la un catalog extins, aflat în continuă actualizare, care include peste 1.600 de echipamente și sisteme, contribuind la eficientizarea proceselor de achiziție prin reducerea duratei procedurilor tradiționale de contractare din domeniul apărării.
Oficialul român a evidențiat rolul esențial al prezenței militare americane în România, precum și importanța investițiilor SUA în proiecte strategice comune, alături de potențialul de extindere a cooperării bilaterale în domeniul apărării, reiterând faptul că „România este un partener de încredere care își respectă angajamentele”, amintind aici parteneriatul strategic cu SUA, semnat acum mai bine de două decenii.
Programul vizitei a inclus și o întrevedere cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, care a evidențiat importanța cooperării cu Statele Unite ale Americii pentru securitatea regională și consolidarea Flancului Estic.
La finalul întrevederii, șeful Statului Major al Apărării și Secretarul Forțelor Terestre ale SUA au reiterat angajamentul comun pentru identificarea și dezvoltarea de proiecte bilaterale, atât în domeniul capabilităților militare, cât și în cel al instruirii și exercițiilor. De asemenea, părțile au convenit aprofundarea dialogului aplicat în vederea susținerii priorităților comune, inclusiv în pregătirea Summitului NATO de la Ankara, programat în luna iulie. – sursa MApN

















