Acasă Europa România alături de 45 de țări la Salonul international al aeronauticii –...

România alături de 45 de țări la Salonul international al aeronauticii – Le Bourget

România a participat, cu pavilion naţional, la cea de-a 51-a ediţie a Salonului International al Aeronauticii – Le Bourget, cea mai importantă manifestare internaţională a profesioniştilor din domeniu care s-a desfășurat în perioada 15-21 iunie, la Paris.

Delegaţia oficială a României, condusă de secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Sorin Encuţescu, a participat la ceremonia oficială de deschidere a manifestării, desfăşurată în prezenţa preşedintelui Franţei, François Hollande, şi a membrilor guvernului francez.

Timp de şapte zile, Salonul internaţional al aeronauticii – Le Bourget a reunit la Paris peste 2200 de expozanţi din 45 de ţări, dintre care 30 cu pavilion naţional. În cele patru zile rezervate profesioniştilor, 280 de delegaţii oficiale din peste 100 de ţări au fost prezente la Salon, alături de cei peste 150.000 de vizitatori specializaţi.

Reprezentanţii români s-au întâlnit cu Jean-Mare Todeschini, secretar de stat responsabil cu vechii combatanţi din Ministerul Apărării francez.

De asemenea, delegaţia română a purtat discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului francez al Apărării, precum şi reprezentanţi ai peste 30 dintre firmele expozante din Franţa, SUA, Germania, Italia, Turcia, Canada, Israel și Brazilia.

Programul firmelor româneşti la evenimentul de la Paris a inclus, de asemenea, numeroase întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor franceze din domeniu, precum şi ai marilor grupuri franceze şi străine prezente la Salon, parteneri tradiţionali sau potenţiali.

Ca şi la ediţia precedentă, companiile inovante de talie medie, furnizoare de materiale compozite, componente de electronice sau informatice pentru industria aeronautică au fost prezente alături de marile grupuri consacrate din domeniu, accentuând caracterul integrator al Salonului.

Într-un context economic favorabil industriei aeronautice, firmele din domeniu sunt angajate într-o competiţie internaţională tot mai accentuată, motiv pentru care organizatorii anticipează atingerea unor noi recorduri în privinta comenzilor lansate pe parcursul Salonului.