România donează Ucrainei căști de protecție și veste antiglonț. Spitalele militare vor...

România donează Ucrainei căști de protecție și veste antiglonț. Spitalele militare vor asigura asistență și tratament pentru militarii ucraineni

DISTRIBUIȚI
Sursa foto: http://www.crpe.ro/

Cele 11 spitale militare din România vor acorda asistență și tratament medical pentru militarii răniți din Ucraina.

De asemenea, începând de astăzi, 27 februarie, ora 12.00, Centrul de transfuzii sanguine al Direcției Medicale, care funcționează în București în curtea Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, va fi deschis pentru donare de sânge în beneficiul militarilor răniți. Centrul va funcționa în fiecare zi, între orele 8.00 și 14.00, pentru toți cei care doresc să doneze sânge în acest scop. Donatorii vor fi așteptați în intervalele orare precizate, la intrarea din Calea Plevnei nr. 134.

Totodată, în baza solicitărilor primite de la Ministerul Apărării al Ucrainei, Guvernul României a aprobat, duminică, 27 februarie, o hotărâre care reglementează donarea în regim de urgență, către Guvernul Ucrainei, a unor bunuri materiale (muniții și echipamente de protecție balistică) asigurate din excedentul Ministerului Apărării Naționale al României.

Valoarea elementelor de muniție și a celor 2.000 de căști de protecție balistică și 2.000 de veste antiglonț cu nivel de protecție III-IV care vor fi donate armatei ucrainene se situează în jurul sumei de două milioane de euro.

Transferul de echipamente constituie un element de sprijin logistic necesar eforturilor Ucrainei de respingere a agresiunii Federației Ruse, declanșată asupra teritoriului ucrainean în data de 24 februarie.

Transmiterea acestor materiale către Guvernul Ucrainean se circumscrie efortului general care se realizează de către statele membre ale NATO și UE pentru sprijinirea Ucrainei în acțiunile de apărare a teritoriului propriu, independenței și integrității statului împotriva agresiunii armatei Federației Ruse.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.