România inegală – disparitățile socio-economice regionale în România

România inegală – disparitățile socio-economice regionale în România

Fundația Friedrich Ebert România a lansat raportul România inegală – disparitățile socio-economice regionale în România, autori Stefan Fina, Bastian Heider, Cristina Raț. . Raportul arată că în ultimii ani România a fost economia europeană cu cea mai rapidă creştere, dar, în acelaşi timp, ultimul deceniu a fost o perioadă de accentuare a disparităţilor geografice. Printre principalele rezultate și concluzii ale studiului se numără următoarele:

Harta disparităţilor arată că România poate fi diferenţiată în patru clustere spaţiale care au avantaje şi dezavantaje socioeconomice distincte, după cum urmează: 1) București, 2) regiunile urbanizate dinamice, 3) mijlocul rural al României și 4) regiunile rurale și industriale vechi cu provocări socio-economice semnificative. Analiza de cluster e realizată pe baza unui set comprehensiv de indicatori de nivel judeţean cu ajutorul unei proceduri statistice cunoscute drept analiză a componentelor principale şi de cluster. Harta  interactivă a „celor patru Românii” poate fi vizualizată aici https://www.fes.de/romania-inegala

În ceea ce privește cele „patru Românii”, studiul ne arată că peste un sfert dintre români (5,47 mil. persoane) trăiesc în capitala Bucureşti (clusterul 1) şi în regiunile urbanizate dinamice prospere (clusterul 2). Aceste regiuni au fost câştigătorii clari ai tranziţiei postsocialiste şi ai procesului ulterior de integrare europeană, beneficiind de existența unei forțe de muncă educate, venituri peste medie și o infrastructură economică relativ bună. Totuși, în ciuda statutului economic extraordinar al acestor regiuni, există şi motive de preocupare. Prezenţa la vot la alegerile locale a fost cea mai mică din ţară, sugerând o rată redusă a participării politice şi/sau o nemulţumire crescândă faţă de sistemul politic. În plus, rata emigranţilor la 1.000 de locuitori este cea mai mare din ţară.

Mijlocul rural al României (clusterul 3) este căminul a 10,18 milioane de oameni (51% din populaţia totală a României). Chiar dacă condiţiile generale de trai din aceste judeţe reprezintă media românească, ele rămân semnificativ în urma centrelor urbane dinamice ale ţării. Acest lucru se oglindeşte în numărul redus al lucrătorilor din sectoarele bazate pe cunoaştere şi niveluri ale veniturilor sub medie. Oportunităţile de afaceri limitate şi distanţele mari până la pieţele urbane lucrative ale muncii stimulează migrarea celor care caută locuri de muncă. Declinul demografic rezultat constituie un dezavantaj semnificativ pentru viitor. Aproape 40% din populaţia acestor regiuni nu este conectată la alimentarea cu apă.

În regiuni rurale şi industriale vechi cu provocări socio-economice semnificative (clusterul 4) trăiesc 3,76 mil. de români. Majoritatea acestor judeţe sunt amplasate în regiuni de graniţă, mai ales în est. Structura economică a acestor regiuni este dominată de sectorul agricol, iar unele din ele au fost puternic afectate de criza vechilor industrii ale epocii comuniste. Proporţii înalte de persoane predominat tinere părăsesc aceste regiuni pentru a căuta oportunităţi economice şi şanse de viaţă mai bune în oraşele mari sau în străinătate, ceea ce duce la sate abandonate şi probleme grave pentru autorităţile locale care încearcă să asigure furnizarea de servicii publice elementare. În consecinţă, aceste regiuni devin din ce în ce mai dependente de plăţi de transfer de la nivel naţional.

Disparităţile regionale s-au amplificat semnificativ după schimbarea de regim politic din 1989. La începutul anilor ’90, patru regiuni aveau un PIB per capita mai mare decât media naţională, în timp ce în 2018 acest lucru era valabil doar în cazul a două dintre ele1. Mai mult, dacă în 1993 PIB-ul per capita nu scădea în niciuna dintre regiuni sub 80% din media naţională, în 2018 Regiunea Nord-Est avea doar 63% din media naţională a PIB-ului per capita (INS 2020). Bucureşti-Ilfov, regiunea cu cea mai rapidă creştere, a pornit de la 136% din media naţională în 1993 pentru a ajunge la 227% în 2018. În termenii decalajelor inter-regionale, ar trebui remarcat că, dacă în 1993 cea mai săracă regiune, Nord-Estul, avea 59% din PIB-ul per capita al celei mai dezvoltate regiuni, Bucureşti-Ilfov, în 2018 această proporţie scăzuse la 27%.

Pentru combaterea disparităților regionale în creștere e nevoie de un set de politici publice la nivel național, local și european. Printre recomandările studiului se numără creșterea redistribuţiei inter-regionale, îmbunătățirea politicilor sociale naționale, ecologizarea activității economice. Discrepanţele în termenii productivităţii şi venitului dintre sectorul agricol şi industriile manufacturiere nu ar trebui ascunse în spatele atât de mult discutatului clivaj rural-urban, ci abordate în relaţie cu producţia verde, sustenabilă, şi cu formele prevalente de ocupare din aceste sectoare. Din punct de vedere administrativ, consolidarea capacităţii locale şi regionalizarea ar trebui să primească o pondere mai însemnată, ţinând cont de inegalităţile semnificative dintre regiuni care fac ca redistribuția naţională să fie necesară.

Studiul, elaborat de Fundația Friedrich Ebert România împreună cu Fundația Europeană pentru Studii Progersiste (FEPS) și Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Regională și Urbană (ILS) din Dortmund, este accesibil  aici: http://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/18051.pdf, Foto: Wall-Street.ro