Acasă Cultura / Culte România, la Târgul Internațional de Carte de la Cracovia

România, la Târgul Internațional de Carte de la Cracovia

România va fi prezentă la cea de-a XX-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Cracovia, în perioada 27 – 30 octombrie, cu un stand național organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții și ICR Varșovia.Potrivit unui comunicat al ICR Varșovia, evenimentul se va desfășura la Centrul Internațional pentru Târguri și Congrese EXPO Cracovia, la standul românesc urmând a fi expuse publicații apărute la Editura Institutului Cultural Român, precum și o multitudine de volume românești traduse în limba polonă și publicate prin programele derulate de CENNAC.

De asemenea, vor fi distribuite materiale de promovare a literaturii române și a traducerilor în limba polonă publicate recent sau anunțate pentru anul 2017, broșuri despre programele de profil ale ICR și despre editurile din România.

Prezența României la târg va fi completată de expoziția de fotografie „Imagini din Bucureștiul evreiesc”, pregătită de ICR Varșovia, care va face o simbolică punte către oaspetele de onoare al Târgului Internațional de Carte de la Cracovia din acest an — Israelul.

Târgul Internațional de Carte de la Cracovia, organizat de Targi w Krakowie Ltd., este al doilea ca mărime dintre evenimentele de acest tip din Polonia. Cu peste 600 de expozanți și 50.000 de persoane din industria cărții (distribuitori și vânzători de carte, tipografi, librari, agenți literari, traducători, etc.), deschis publicului pe durata a patru zile, târgul găzduiește edituri poloneze și străine, instituții culturale locale, dar și internaționale (inclusiv o mare parte a membrilor EUNIC Varșovia), librării, asociații care s-au impus pe piața locală a cărții.