România, locul I la Campionatul Internațional de Robotică RoboRave din Australia

România, locul I la Campionatul Internațional de Robotică RoboRave din Australia

foto:facebook.com

Roboții românești cuceresc lumea, chiar și de la mare distanță! Au reușit să câștige Campionatul Internațional de Robotică RoboRave care a avut loc de curând în Australia. Din cauza pandemiei de la Covid 19 competiția a fost online. Însă chiar și așa, tinerii noștri inventatori au reușit să convingă juriul că merită locul I.

Acest sistem automatizat creat de cinci tineri ingenioși a fost atracția uneia dintre cele mai importante competiții de profil din lume.

Pentru ca robotul, de acum campion internațional, să se miște, micii inventatori au folosit un algoritm de programare utilizat în special de tehnologia mașinilor armatei pentru ghidarea rachetelor. Așa a reușit robotul să ducă la final misiunea pe care a primit-o.

Pregătirea nu a fost ușoară. S-au proiectat modele 3D, s-au construit piese speciale și s-au făcut multe teste.

Gata este și primul robot umanoid recepționer. Evy îi va întâmpina în curând pe clienții unui restaurant de lângă București. Nu va fi singur pentru că se lucrează intens și la un robot ospătar.

Pentru Echipa Națională de Robotică a României, AutoVortex, urmează acum testul suprem: Campionatul Mondial de anul viitor, din Japonia. – sursa. Stiri.tvr.ro