Acasă Alte comunitati România participă în premieră la la All Stars-ul baschetului 3×3 de la...

România participă în premieră la la All Stars-ul baschetului 3×3 de la Doha

România va fi reprezentată în premieră la All Stars-ul baschetului 3×3, care va avea loc vineri, 12 decembrie, la Doha, în Qatar. Cei mai buni jucători de baschet 3×3 din lume se vor lupta pentru premii în valoare totală de 120.000 de dolari. Echipa românească, singura echipă din lume care a participat la toate cele trei finale ale circuitului mondial FIBA 3×3 World Tour, va fi condusă la Doha de Angel Santana, campion european cu naţionala de 3×3 a României, şi cel mai bine clasat jucător european în FIBA 3×3 World Rankings. Acesta îi va avea alături pe Iulian Corneanu şi Cristian Crăciun, coechipierii săi de la Ştiinţa Bucureşti, lotul fiind completat de un jucător spaniol, Alejandro Machin.

FIBA 3×3 All Stars reuneşte în Qatar şase echipe: câştigătoarea circuitului mondial, echipele celor mai bine clasaţi jucători din Europa, America şi restul lumii, echipa celui mai bine clasat jucător din lume la categoria sub 18 ani, precum şi o reprezentantă a gazdelor, anunţă prosport.ro

România este una dintre cele mai bine cotate ţări din lume în baschetul 3×3, în urma celor 10 sezoane consecutive ale popularei competiţii interne Sport Arena Streetball, precum şi a organizării, în ultimii trei ani a celui mai puternic turneu internaţional din sud-estul Europei, Raiffeisen Bank Bucharest Challenger.

În anul 2014, pe lângă titlul european şi locul patru la finala circuitului mondial, românii au atins faza sferturilor de finală la Campionatele Mondiale de la Moscova şi au obţinut locul doi la Mastersul FIBA de la Praga, în competiţiile masculine, în timp ce fetele au atins faza sferturilor de finală atât la Mondiale cât şi la Europene.