Acasă Cultura / Culte România participă la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Film Francofon...

România participă la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Film Francofon din Roma – FRANCOFILM

România participă la cea de-a XIV-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon din Roma ce va avea loc în perioada 7-14 martie, prin proiecția filmului „Oameni de treabă” (2022), în regia lui Paul Negoescu. Inițiativa este susținută de Ambasada României în Republica Italiană și Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Prezența la festival, organizat de Institutul Francez – Centre Saint Louis cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei, se înscrie în seria de manifestări organizate pentru a sărbători această zi.

OAMENI DE TREABĂ (2022), regia Paul Negoescu

România-Bulgaria/105 min/dramă-comedie neagră

Sinopsis: Ilie (Iulian Postelnicu) este polițist într-un sat pentru ai cărui locuitori corupția e un mod de viață. În urma unei serii de evenimente violente la care asistă, dar și a tensiunilor care se acumulează, bărbatul se vede nevoit să ia decizii importante la muncă și în viața personală.

„Oameni de treabă este un film despre un om deconectat de realitate, care trăiește într-o lume ideală, construită de el. „Cred că fiecare dintre noi ne-am regăsit la un moment dat într-o situație similară, însă, în cazul „eroului” nostru, contactul cu realitatea vine abrupt, violent și, uneori, chiar comic.”, spune regizorul Paul Negoescu

Proiecția va avea loc duminica, 10 martie 2024, ora 18:00, la sediul Institutului Francez – Centre Saint Louis (Largo Toniolo 21/22), în variantă originală cu subtitrări în italiană. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Cea de-a XIV-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon din Roma prezintă, în perioada 7-14 martie 2024, 16 filme de lung metraj (din care 13 în concurs), provenind din 14 țări. Evenimentul este organizat cu sprijinul reprezentanțelor diplomatice în Italia ale țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Festivalul se încheie cu decernarea unor Premii (Premiului Juriului și Premiul Publicului).

Mai multe detalii pe: https://www.ifcsl.com/centre-saint-louis/francofilm-festival-2024#/