România, vicecampioană mondială la dezbateri academice

România, vicecampioană mondială la dezbateri academice

Echipa României, formată din Radu Cotarcea şi Octavian Buta, reprezentând Universitatea Babeş-Bolyai, a obţinut titlul de vicecampioană la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, organizat în India. Radu Cotarcea a mai obţinut şi locul al VI-lea din lume la vorbitori la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, de la Chennai, India.

Potrivit coordonatorului organizaţiei Saint George Debate Club, din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, la Chennai (India) a fost organizat Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, concurs la care au participat sute de echipe din întreaga lume, care s-au confruntat cu argumente, pe moţiuni extrem de controversate, finala campionatului având loc la 3 ianuarie 2014.

Guruianu a menţionat că România a participat cu trei echipe şi a reuşit o performanţă “rară”, având una dintre ele în finală, Radu Cotarcea şi Octavian Buta, altă echipă care s-a oprit în semifinale, formată din Ioana Stupariu şi Călin Mureşanu, o a treia echipă, formata din debutanţii Flaviu Miron şi Bogdan Gliga, oprindu-se în grupe, aceştia din urma fiind câştigătorii din 2013 de la Saint George City of Debate.

Conducătorul delegaţiei României a fost arbitrul clujean Adi Ghiţe, preşedintele executiv al altei organizaţii de profil, Ardor Transilvania, cu sediul la Cluj, iar cei cinci tineri clujeni, împreună cu covăsneanul Radu Cotarcea, au reprezentat Universitatea Babeş Bolyai.

Titlul de vicecampioni mondiali obţinut de Radu Cotarcea şi Octavian Buta pentru România vine după ce tot ei reuşiseră o performanţă similară la Europenele din 2013.

Campionatul Mondial de Dezbateri Academice este cea mai mare competiţie de dezbateri din lume, ediţia precedentă desfăşurându-se la Cape Town, în Africa de Sud. La actuala ediţie, care s-a desfăşurat în perioada 26 decembrie 2013 – 4 ianuarie 2014, au fost peste 350 de echipe participante. Debate Club Sfantu Gheorghe (Saint George Debate Club) face parte din Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), o organizaţie neguvernamentala, non-profit, înfiinţată în anul 1998. Din 2002, ARDOR are o structură descentralizată, fiind compusă din şase organizaţii regionale: ARDOR Banat, ARDOR Transilvania, ARDOR Muntenia, Asociaţia Transilvana Disputa – în limba maghiară, Asociaţia de Educaţie Socială şi Clubul de Dezbateri Academice Iaşi, care au aceeaşi misiune: susţinerea educaţiei prin dezbateri, promovând dialogul argumentat şi gândirea critică. Debate-ul este o formî structurată de dezbatere educaţională, compusă formal din echipe cu un număr egal de membri. Aceştia sunt puşi în situaţia de a pune în valoare “pro” şi “contra” argumente diferite pentru ambele faţete ale unor chestiuni asupra cărora oamenii, deşi bine intenţionaţi, pot fi în dezacord.​